Postul zilei. Tutuianu (MApN) – noul Farfuridi: “nu se va schimba, dar exista discutii pentru a se face corectii”

Din pacate nu este “O scrisoare pierduta”, este realitatea Romaniei in anul de gratie 2017 sub guvernarea PSD si nu este Farfuridi, personaj fictiv inventat de geniul lui Caragiale, este Adrian Tutuianu, Ministrul Apararii Nationale. In celebra sena a adunarii electorale Farfuridi (omul de casa al partidului de guvernamant) are o celebra replica pe care, conform indicatiilor autorului o rosteste emoţionat şi asudând: “Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine (incepe să se înece) trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă…

Read More

Am ucis cu sânge rece sentimente

Pentru a ne atinge scopul, am călcat peste oameni şi peste vise, fără să ne pese pe cine sau ce am dărâmat. Ne-am simţit îndreptăţiţi să răpim clipa de linişte a celui în cauză, ca în schimb să-i oferim ore de război. Nu ne-a păsat pe cine afectează şi cât afectează. Tot ce am dorit a fost să vedem că ceea ce ne-am propus, s-a îndeplinit. Nu am privit nici în stânga, nici în dreapta, ci în nebunia noastră prostească, ne-am avântat spre acel lucru care am crezut că ne…

Read More

Prost să fii, tupeu să ai

Povestea următoare se centrează în jurul unei tipologii de creaturi pe care mulți dintre noi avem nenorocul să o cunoaștem, o creatură efectiv proastă, din toate punctele de vedere. Și când scriu “proastă”, scuip cuvântul pe foaie cu un semn al exclamării fosforescent deasupra-i.  Chestia, căci așa o voi numi de aici încolo, având în vedere că pe o scară valorică se apropie mult mai mult de un obiect decât de o ființă umană, nu se complace în pătuțul călduț și moale al prostiei, ci o și semnalizează de fiecare…

Read More

Femeile iși folosesc creierul mult mai eficient decât barbații

Noutatea unui studiu recent, în domeniul neuroștiințelor, constă în faptul că în genere creierele femeilor funcţionează mult mai eficient decât cel al bărbaților. Noul studiu, realizat de specialişti în neuroştiinţe de la Universitatea California SUA, în colaborare cu cercetători din Madrid, Spania, a condus la lămurirea următorului aspect: de ce femeile, care au creiere cu aproximativ 8% mai mici decât ale bărbaţilor, au totuși o inteligenţă egală cu a acestora. Conform articolului publicat în  jurnalul  Intelligence, femeile au nevoie de mai puţină materie nervoasă pentru a obţine rezultate comportamentale similare…

Read More

Politica pe invers

Discursul înainte de alegeri: în partidul nostru politic, ne respectăm promisiunile doar imbecilii pot crede că noi nu vom lupta împotriva corupţiei pentru că, un lucru e sigur pentru noi: cinstea şi transparenţa sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre vom demonstra că e o mare prostie să crezi că mafia va continua să facă parte din guvern ca în trecut vă asigurăm, fără umbră de îndoială, că dreptatea socială va fi scopul principal al mandatului nostru cu toate acestea, există încă oameni proşti care îşi imaginează că guvernarea să fie…

Read More

Cum să linșezi mediatic un politician – singura metodă cu succes garantat

În țara asta un politician nu dispare de pe scena politică atunci când îl linșează presa, ci cand mass media îl ignoră.  Băsescu – atacat furibund, nu a fost învins. Vadim – atacat furibund, intra în parlament. Când toată presa l-a ignorat, PRM a devenit partid neparlamentar. Boc, criticat furibund, a câștigat la Cluj. PP-DD, batjocorit și criticat, a obținut un scor extraordinar pentru un nou partid. Românul simpatizează cu cel lovit de multe ori, îi împărtășește viciile și empatizează cu ele, fiindcă și el le are. Cel atacat știe…

Read More

M-am hotărât să devin prost

Este titlul unei cărți scrise de Martin Page care m-a surprins prin finalul neaşteptat, uşor ironic, dar în egală măsură salvator pentru protagonist. Într-adevăr, din trăirile lui Antoine, personajul principal, rezidă afirmația “Fericiți cei săraci cu duhul”, un adevăr indubitabil care te îndeamnă să-ți doreşti să ştii mai puține fiindcă astfel viața ți-ar fi mult mai uşoară. Conflictul dintre religie şi biserică, în sensul acceptării directe şi nemijlocite a “adevărului” creştin, a condus la perceperea falsă a ideii de cercetare ştiințifică şi autocunoaştere de teologii medievali. Astfel s-a creat o…

Read More