Un dinte din față. Despre iubire și multă ură

Pe scurt – am un iepure. Într-o seara, m-am prefăcut că-l arunc în sus, mi-a sărit din mână și, după un dublu salt cu răsucire, a aterizat drept în bot și-n lăbuțele din față. După un schelălăit nefiresc de 3-4 secunde, a început să meargă șchiopătând și își lingea buzele de parcă tocmai i se făcuse o grozavă poftă de-un morcov mare, proaspăt scos din pământ. N-avea poftă de nimic, doar un dinte din față rupt de la bază. Speriat că-mi moare iepurele, am pus mâna pe el să-l mângâi.…

Read More

Nu, nu vine primăvara…

Astăzi vine iarăși iarna Primăvară, nu mai vii Cei ce cred în anotimpuri, Sunt sau proști, sau mari copii.   În nimic tu nu mai crede, Anotimp sau vorbă-n vânt În nimeni nu te încrede De-i e faptă, sau cuvânt.   Căci în viață legea-i roata Ce se-nvârte pentru toți Dar mereu îi duce soarta Mai în sus pe idioți.   Primăvară azi e omul Prima oară de-l cunoști Așteaptă să treacă timpul… Și-or să-i mai cadă din măști…   Iarnă-s toți și plini de gheață Îmbrăcați în primăveri Anotimpuri…

Read More

Omul din umbră

Sunt momente în viaţă când eşti tentat să renunţi şi să spui că nu mai vrei să vezi şi să auzi de oameni. Pur şi simplu au avut loc o serie de întâmplări în viaţa ta care te-au determinat să-ţi pierzi speranţa în omenie. Atunci te închizi în tine şi decizi că nu vei mai lăsa pe nimeni înăuntru. Nu pentru că tu eşti mai strălucit, ci pentru că îţi ajung deja propriile probleme şi defecte. Şi tocmai atunci când nu vrei să mai vezi şi să mai auzi de…

Read More

Zi-le ,,oameni” şi pace.

Îmi plac oamenii. Îmi plac când îi văd stând cu o ţigară pe jumătate fumată în mână, şi privesc contemplativi la cer, la copaci sau la pereţi. Cum se zgâiesc la ultima gură de cafea, şi cu o mână tremurândă cheamă chelnerul să le mai ofere una. Îmi place să-i văd cum se plimbă prin parcuri, cu o persoană dragă alături sau cu iubirea lor. Sau, uneori, cu câini sau pisici sau şoareci. Îmi plac oamenii bătrâni. Cu haine deschise sau închise la culoare, cu păr alb sau fără, îmi…

Read More

Conformare ori conformism?

Te-ai întrebat vreodată de ce existenţa umană nu este limitată la pura conştientizare a inutilităţii ei? Ce anume ne determină să ne creăm o iluzie teribil de simpatică precum o bulă de săpun în jurul nostru transupusă în scopuri concrete precum conformarea la uzanţele normalităţii? În realitate suntem atât de îngroziţi de această perspectivă a zădărniciei fiinţării încât îmbrăcăm totul în catifeaua fericirii aparente. Alergăm după slujbe, ne inchidem orice exerciţiu de luciditate în conformism. Conformarea ca atitudine diferă de conformismul ca acţiune. Conformarea rezidă în acţiunea de acceptare voită…

Read More

Oameni mici pe funcții mari

Mă uit oarecum mirat la prestațiile admirabile ale liderilor USL de la Antena 3. Numai programe și promisiuni generoase, de natură a ne aduce bunăstare, venituri mărite, locuri de muncă, asistență socială și medicală, etc… Totul frumos și lăudabil, sună bine, nu vorbesc cu aroganța învingătorilor, par oameni de bun simț, onorabili, nu pun virgula între subiect și predicat, par a ști despre ce vorbesc, a fi bine intenționați… dar… cu cine vor implementa toate aceste admirabile programe? cu cine le vor pune efectiv în practică? cine va lucra sub…

Read More

Oamenii cu o atitudine de genul “mi-se-cuvine-tot”

Există persoane care iau totul de-a gata. Cred că viaţa pe care o duc o merită, că li se cuvine tot ce îşi doresc şi că ceilalţi ar trebui să creadă la fel. Astfel de oameni trăiesc într-o lume proprie în care-şi fac propriile reguli de supravieţuire. De obicei şi le fac în avantajul lor şi-şi clădesc fericirea pe nefericirea semenului. Cea mai tristă parte este că, în general, genul acesta de oameni nu realizează că fac asemenea lucruri. Li se pare normal, deja le-a intrat în fire. Am întâlnit…

Read More

Vreau să fiu prost!

De când m-am născut, m-am lovit de prostia altora, a celorlalți, a celor mari și mulți. De prostia crasă, ordinară, josnică și închipuită a celor ce se credeau mereu mai mari și mai deștepți, așa cum se cred și acum. Mereu am avut conștiința inteligenței mele, dată de faptul că eu, deși mic și luat de prost, sesizam mereu că lumea e strâmbă și nefericit croită, cu defecte monstruoase date nu de natura intrinsecă a existenței, de legile firii, ci de legile prostiei umane, atotcuprinzătoare, ubicue și covârșitoare. Dar asta…

Read More

Despre români și melci

Filmul lui Tudor Giurgiu, ,,Despre oameni și melci”, e o poezie de viață românească, autentică, cinică, bacoviană, rece, agresivă și dură, de un plumb sufletesc depășit ca apăsare interioară doar de pietrele de moară ale lipsei autohtone de orice: scrupule, moravuri, valoare, demnitate, caracter, respect. Filmul te inspiră și te pune pe gânduri, mult după ce-l vezi. E ca o scânteie ce-ți aprinde memoria de român reamintindu-ți în timpul condensat cât ține pelicula toate tarele românismului de proastă factură ce te bântuie de-o viață întreagă. O uzină se închide, o…

Read More

Mai avem dreptul la fericire?

Mai avem dreptul la fericire, noi, micile rotițe ale actualului sistem social, care ne cere să ne învârtim doar, robotic, zi și noapte, doar pentru dreptul de a ne asigura existența, subzistența fizică în această lume care de fapt nu ne mai aparține? Mai are fericirea vreun rol, vreun rost în viața noastră, împărțită între muncă, somn, iar apoi din nou muncă? Pentru ca să avem posibilitatea de a ne asigura resursele materiale pentru obținerea fericirii, sistemul ne obligă să lucrăm 8 ore pe noapte, asta după cele 8-12 ore…

Read More