Occidentalizarea Romaniei. Al 13-lea si al 14-lea salariu – o initiativa PNL

Nu-i asa ca totdeauna ati invidiat un pic occidentul, chiar atunci cand va exprimati admiratia? Cand am scandat cu totii “vrem o tara ca afara” sau cand ne-am intrebat retoric “de ce la ei se poate si la noi nu?” ne-am dorit sa “functionam” si noi la fel ca ei dar niciodata nu ne-am intrebat care e liantul care uneste si impinge societatile occidentale spre prosperitate. Ei bine, este vorba despre parteneriat. “La ei” angajatul stie ca patronul nu e “dusmanul de clasa”, firmele nu sunt “locul de unde furam”,…

Read More

IOHANNIS cere imposibilul de la PSD: SA GANDEASCA!!!

Preşedintele critică din nou ezitările Guvernului. Klaus Iohannis a declarat marţi, la Harghita, că liderii PSD ar trebui să îşi gândească clar programul de guvernare şi abia apoi să vină în faţa românilor să anunţe exact ce vor să facă, deoarece economia şi investitorii reacţionează la măsurile luate de coaliţie. ”Dacă se introduc în discuţia publică de către o Coaliţie care are majoritate în Parlament noţiuni noi, care într-o zi sunt promovate, a doua zi sunt retrase, acest lucru o eroare politică gravă. Fiindcă această majoritate are capacitatea parlamentară să…

Read More

Ludovic Orban despre Tudose: “Un premier marioneta”

Intrebat dacă este de părere că premierul Mihai Tudose conduce singur Guvernul sau are în spate tot un partid. Ludovic Orban a raspuns: “Cu cine s-a întâlnit astăzi, așa-zisul premier? S-a dus să ceară voie. A avut vreun cuvânt de spus la modificările introduse în programul de guvernare? Este tot un premier marionetă, ca și premierul anterior. Guvernul nu are autoritate, nu are capacitatea de a putea să guverneze România pentru că este condus în continuare de oameni care nu dețin funcții în acest Guvern, de oameni care vor să controleze…

Read More

Clujenii pot plăti taxele și impozitele și la Iulius Mall

Clujenii pot plati taxele si impozitele la Iulius Mall Cluj-Napoca! “Am inaugurat, in premiera in Romania, un nou ghiseu la care taxele si impozitele locale pot fi achitate rapid, cu orice tip de card. Primaria Cluj-Napoca a imbratisat ideea acestui proiect pilot, in parteneriat cu Banca Transilvania si Visa, avand incredere ca putem oferi o alternativa convenabila pentru clujeni de plata a obligatiilor catre bugetul local”, a declarat primarul Emil Boc. Standul, cu program zilnic intre orele 16:00 si 20:00, ofera urmatoarele servicii: – informatii despre taxele si impozitele de plata;…

Read More

Alin Tișe: Guvernul Ponta îi penalizează exact pe cei mai serioşi şi mai punctuali contribuabili din România

,,Clujenii care au plătit taxele locale în 2013 la vechiul nivel din 2012 ar trebui scutiţi de plata majorărilor decise în mod bâlbâit de către USL. Guvernul Ponta îi penalizează exact pe cei mai serioşi şi mai punctuali contribuabili din România. Aceşti oameni şi-au plătit în avans impozitele şi taxele locale, dar guvernul Ponta îi cheamă din nou la fisc pentru a-i mai stoarce o dată de bani fiindcă nu s-a hotărât în timp util să mărească aceste taxe. În calitate de senator de Cluj consider că cetăţenii care au…

Read More

Alin Tișe: Guvernul USL dă KO agricultorilor clujeni

Vă redăm integral comunicatul transmis astăzi presei de către domnul senator, Alin Tișe: Guvernul falimentului naţional – guvernul USL, nu uită de nimeni şi de nimic.  Acum se ia la trântă cu agricultorii prin noile taxe din codul fiscal. Noile impozite din agricultură afectează un milion de fermieri, atât crescători de animale, cât şi cultivatori. Fermierul român are parte oricum de cele mai mici subvenţii agricole din întreaga Uniune Europeană, iar guvernul Ponta îi face astfel şi mai dificil efortul de a se dezvolta şi de a concura pe piaţa…

Read More

Taxele și impozitele locale cresc cu 16% la Cluj. Nu ne interesează de ce, ci pentru ce!

Deși primarul municipiului ne promitea că nivelul taxelor și impozitelor locale va rămâne neschimbat în 2013, se pare că în politică și în administrație singurul lucru sigur e că nimic nu e sigur. Astfel, joi, 31 ianuarie 2013, s-a decis:  clujenii vor plăti cu 16% mai mult impozit pe terenuri și clădiri. Cetățenii care au plătit deja impozitele vor fi nevoiți să se reîntoarcă la ghișeele Primăriei pentru a plăti diferența. Puteți citi prin celelalte ziare locale cum s-a decis, cine ce a votat, cine nu a votat, cine ce a…

Read More

Lăsați câinii să se OO!

Gândul.info, sursă, de bună seamă, de încredere, ne informează că guvernul Ponta ,,intenţionează ca, până la sfârşitul anului, să introducă şi alte taxe şi impozite pentru a creşte veniturile la bugetul de stat”. Despre ce fel de impozite și taxe este vorba? Pe lângă altele, aflăm din cuprinsul articolului despre viitoarea intenționată taxă pe câine. ,,WTF?!”, mi-am spus eu, tare mirat și entuziasmat că am subiect de pamflet cât cuprinde! ,,Chiar dacă nu ar aduce sume atât de mari, autorităţile locale îşi pot creşte bugetele prin aplicarea impozitului pe câini.…

Read More

Primăria Cluj-Napoca reia de astăzi încasarea taxelor și impozitelor locale, acestea vor rămâne la nivelul anului 2012

 Primaria Cluj-Napoca anunță că, începând de luni, 14 ianuarie 2013, se reia încasarea taxelor și impozitelor locale. Printr-un comunicat al Primăriei se mai menționează, deasemenea, că, urmare a deciziei adoptate astăzi, 14 ianuarie 2013, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local, nivelul taxelor și impozitelor locale se va menține la același nivel ca în anul 2012.

Read More

Luni, 14.01.2013, ședință extraordinară pentru stabilirea extraordinarelor taxe locale pe 2013

Luni, 14.01.2013, ora 9:00, în Sala de sticlă a Primăriei de la sediul din str. Moților nr. 3, este convocat, în ședință extraordinară, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, având ca proiecte ale ordinii de zi hotararea privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale începand cu anul 2013 și reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor si taxelor locale prevazute in H.G. nr. 1309/2012. Aceasta după ce premierul şi primarul Clujului au început un război al declaraţiilor în legătură cu impozitele şi taxele locale. Emil Boc i-a cerut primului ministru să emită…

Read More