Sub semnul lui Buddha

The mind is everything. What we think, we become” (Buddha)

 

Gautama Buddha spunea că singurul nostru scop în viaţă este să ne găsim scopul adevărat şi să ne dedicăm în întregime acestuia. La fel cred şi eu – că fiecare avem o misiune în această viaţă, pentru care am venit pe Pământ. Eu cred că misiunea mea este să ajut oamenii. Acesta este şi motivul pentru care scriu această carte.

Anul acesta, de ziua mea, am primit o iniţiere pe semnul lui Buddha, de la un maestru Aikido. Acest semn kanji japonez (care semnifică “maestru”), l-am imortalizat pe pandantive. Am conştientizat nişte lucruri când s-a întâmplat aceasta.

Relaţia mea cu Buddha sau, mai bine zis, apropierea mea de Buddhism a început în anul 2008, odată cu iniţierea pe sistemul de vindecare cu energia universală a doctorului japonez Mikao Usui.

Usui Reiki Shiki Ryoho – Metoda de vindecare cu energia universală a doctorului Usui/

Reiki este “o formă de medicină energetică japoneză cu simboluri sacre şi ghizi, unde sunt utilizate palmele pentru a canaliza energie”[1]

Este o terapie complementară, redescoperiyă de dr  Mikkao Usui la începutul secolului XX, în timp ce încerca să descopere energia utilizată de Isus şi Buddha pentru a face minuni.

Usui a ţinut un post cu rigăciune şi meditaţie, timp de 21 de zile pe Muntele Koriyama. “El a aşezat în faţa lui 21 de pietre  şi la trecerea fiecărei zile arunca una dintre ele prntru s msrcs, sdtfel, scurgerea timpului. In ultima dimineaţă, nainte de răsăritul soarelui, usui a văzut venind spre el ceva care semăna cu un proiectil de lumină strălucitor.

In primul moment s-a speriat, dar apoi, considerând că acesta era răspunsul la meditaţia sa, şi-a acceptat soarta, chiar dacă aceasta ar fi însemnat sfârşitul vieţii sale.  Lumina l-a lovit în mijlocul frunţii, în zona Chakrei Ajna,  şi, pentru un timp, şi-a pierdiut cunoştinţa.  Apoi el a văzut milioane şi milioane de baloane multicolore şi, în final, simbolurile scrise ca pe un ecran.  In timp ce vedea simbolurile, primea informatii în legatură cu ele, despre modul în care activează energia vindecătoare.  Era prima activare Reiki, redescoperirea pe cale psihică a unei metode antice.  Dr Usui a părăsit Muntele Koriyama cunoscând metoda de vindecare cunoscută de Buddha şi de Isus”.[2]

Iniţierea în Usui Reiki pe toate cele trei grade (Nivelul I, II si III – nivelul de maestru) am primit-o în anul 2008, cu câteva săptămăni înainte de Crăciun. A fost o experienţă magică. In primele 21 de zile de după iniţiere a urmat ceea ce este cunoscut sub denumirea de “criza de vindecare”.  Atunci când te familiarizezi cu un sistem nou sa începi o activitate nouă, sunt necesare 21 de zile pentru ca trupul, mintea şi sufletul să se obişnuiască cu noua energie.

Din 2008 până în 2014 sunt şaase ani. Privind ân urmă, multe miracole s-au produs în viaţa mea datorită Reiki-ului.  Am utilizat foarte mult tehnica proiectelor Reiki prin care am reuşit să îmi realizez o parte din vise. Am făcut şi vindecări (atât faţă în faţă cât şi la distanţă). Este o tehnică pe care mulţi oameni ar fi recomandat să o practice. Ea oferă un alt fel de viziune, o altfel de înţelegere asupra lumii.

Un alt motiv pentru care îmi place terapia Reiki atât de mult este că îmi plac simbolurile. Incă dina nii studenţiei am început să studiez semiotica, să mă familiaruzez cu conceptul de “semne şi sinboluri”. Ador simbolurile Reiki şi ce pot acestea să facă!

 

 

[1] Jim Ewing – Reiki Shamanism, A guide to Out-of-Body Healing , Find Horn Press 2008 p. 180

[2] Dumitru Hristenco – Reiki Tradiţional De la elev la maestru. Metoda de vindecare Usui. Editura Teora p 13