Spitalul de Boli Infecţioase va dispune de o nouă specialitate integrată, cea de chirurgie vasculară

alin-tise

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a iniţiat demersurile necesare în vederea înfiinţării unui Cabinet medical de chirurgie vasculară care va funcţiona în cadrul Ambulatoriului Integrat din strada Moţilor, nr. 19. Demersul de înfiinţare a fost deja aprobat de Ministerul Sănătăţii, dotarea şi darea în funcţiune a  cabinetului urmând a avea loc în perioada imediat următoare.

Necesitatea înfiinţării Cabinetului de chirurgie vasculară în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase este justificată de faptul că în prezent abordarea afecţiunilor vasculare periferice în fazele incipiente de boală este deficitară deoarece mijloacele moderne de investigaţie şi tratament sunt scumpe şi, totodată, disponibile în puţine locaţii. Astfel, pe teritoriul judeţului Cluj există o singură secţie de acest profil care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, secţie care dispune însă de un număr redus de paturi, în care sunt internate prioritar cazurile grave. Mai mult decât atât, această secţie este una cu o mare adresabilitate, deservind şi judeţele limitrofe, motiv pentru care majoritatea pacienţilor aflaţi în stadiile incipiente de boală nu pot beneficia de investigaţii, tratamente şi urmărire de specialitate. Or, în contextul în care afecţiunile vasculare sunt predominant cronice, iar prognosticul scade odată cu evoluţia bolii, diagnosticarea, evaluarea şi începerea cât mai rapidă a tratamentului reprezintă un factor-cheie al succesului terapeutic.

Noul cabinet de chirurgie vasculară va avea rolul de a rezolva aceste probleme prin oferirea unor servicii integrate de tratament al afecţiunilor chirurgicale bazate pe o abordare modernă, interdisciplinară, printr-o colaborare eficientă între specialităţile de chirurgie generală şi cea vasculară.

Avantajele pe care înfiinţarea acestui nou cabinet medical le va aduce clujenilor sunt legate în primul rând de faptul că vor fi folosite tehnici de chirurgie avansată, minim invazivă, fără a mai fi necesară spitalizarea pacienţilor. În acest fel, în cadrul Ambulatoriului Integrat vor avea loc diagnosticarea, tratamentul adecvat şi asistarea primară, tratamentul urmând a fi continuat, la fel ca şi urmărirea pacienţilor, la domiciliul acestora. Desigur, la fel de important e faptul că diagnosticarea  şi tratarea mult mai timpurie a afecţiunilor vor creşte considerabil şansele de reuşită”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Până în prezent, serviciile medicale chirurgicale oferite în cadrul Ambulatoriului Integrat cuprind doar consultaţii în specialitatea chirurgie medicală, respectiv consultaţii de specialitate, efectuarea de intervenţii minore sub anestezie locală (extrageri de corpi străini, traumatisme minore la nivelul membrelor), efectuarea de pansamente periodice, etc.

 

 

Related posts