Soacra si geopolitica

U.S. President Barack Obama steps over a puddle while touring Old Havana with his family, in Havana March 20, 2016. REUTERS/Carlos Barria

Ma scuzati, am pacatuit grav ieri. In loc sa ma ocup de importante, as putea spune capitale, teme dambovitene, de genul “ce-a mai spus Basescu” sau “cat a cheltuit Draguseanca pe ultima tinuta”, am ales sa vad momente istorice in direct si m-am uitat la sosirea lui Obama in Cuba – prima vizita a unui presedinte american in superba insula dupa 88 de ani. Pacatul si mai mare, de-a dreptul blasfemie, este ca m-am uitat direct pe CNN.

Ce-am vazut acolo? Un presedinte care se comporta normal, putin coplesit si el de importanta momentului, care, din cauza ploii, a fost obligat sa improvizeze un pic cu umbrela. Pentru ca ar fi fost prea multe umbrele, s-a decis sa “imparta” umbrela cu nevasta si au fost momente, nu putine, cand a cam lasat-o pe Michelle in ploaie.

Cubanezii pun mult pret pe valorile familiei, asa ca, pe langa fete si nevasta Obama s-a dus in Cuba si cu soacra. NU, nu e gluma. Doamna in negru de langa Michelle e soacra prezidentiala. Asa se face politica in America. Se foloseste orice resursa pentru succesul misiunii asumate.

Ca bietii cubanezi au fost extaziati, era de asteptat. Ei s-au extaziat de toate, in ciuda masurilor draconice de securitate, de la semnificatia istorica a momentului pana la masinile moderne pe pe care le vedeau pentru prima data in viata. Dar si americanii erau in extaz, din cauza de soacra. Rand pe rand, analisti politici celebri l-au laudat pe Obama ca si-a luat soacra in Cuba. Au admirat intentia si relevanta gestului, s-au mandrit, s-au bucurat, au fost incantati. Desigur rochia primei doamne – fara maneci, inflorata si deasupra genunchiului – a fost al doilea motiv de mandrie nationala americaneasca.

Niciunul, nici macar un singur american, nici macar adversarii politici n-au atacat soacra si tinuta primei doamne.

Ma intreb cum ar fi comentat vizita “analistii de Dambovita”. Ar fi explodat Facebook-ul si televiziunile: “pe banii cui s-a dus soacra?”; “noi platim ca sa se plimbe familia prezidentiala!!”; “si-a luat neamul in vacanta pe banii nostri!”. Cat despre tinuta, ce sa mai vorbim, ar fi fost ceva de genul: “cum si-a permis sa incalce protocolul!”; “rochie inflorata ca o zarzavagioaica” si altele asemenea.

Capac peste pupaza, Michelle s-a dus in aceeasi rochie si la intalnirea cu Cardinalul Jaime Ortega. Adica s-a dus inflorata cu fusta deasupra genunchiului si cu capul descoperit. Nici soacra, “femeie batrana”, n-a “catadixit” sa-si acoppere parul. Imaginati-va cum ar fi aratat comentariile “puritanilor de Facebook” pentru un asa “afront adus bisericii”. Cu siguranta niste “doamne” mari experte in protocol, moda si obiceiuri ar fi spus: “cum a indraznit nesimtita sa-si expuna ciolanele in fata inalt-prea-sfintitului!!!”. Ce mai furie, ce mai jelanie, ce revolta nationala s-ar fi starnit pe Dambovita. Norocul lui Obama ca nu e presedinte in Romania. Aici s-ar fi ales praful de semnificatia istorica a momentului pentru ca “romanii au talent” sa duca totul in derizoriu.

Desigur au si americanii idiotii lor. Idiotul sef fiind, evident, Donald Trump dar, nici macar el n-a comentat soacra si tinuta, s-a trezit sa comenteze faptul ca Raul Castro nu l-a intampinat pe Obama la aeroport. Ahtiat dupa adulare si atentie din partea liderilor nationali din indiferent ce parte a lunii, aspirantul la presedintia SUA n-a inteles ca lipsa lui Castro de la aeroport este de fapt un urias succes al diplomatiei americane. S-a aratat astfel ca Obama nu s-a dus in Cuba pentru a-si arata sprijinul fata de politica autoritatilor ci a mers acolo pentru a reconecta popoarele – cel american si cel cubanez. Dar asta face parte deja din analiza serioasa a evenimentului, analiza pe care o vom face la finalul vizitei

Related posts