Sfârșitul lumii?

apocalipsaSfârsitul lumii, Apocalipsa, Armaghedonul sau Parusia cum mai este numit,  este un subiect care i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Ideile eshatologice nu au aparut odata cu crestinismul, ci existau si în scrierile vetero testamentare, dar si la alte popoare si religii. Oamenii au încercat sa afle momentul în care lumea asa cum o stiau ei se va sfârsi, momentul în care cel mai probabil vor muri cu totii si se vor întâlni cu Creatorul.

Întotdeauna sfârsitul unui secol, mileniu sau aparitia unor fenomene rare sau schimbari majore în lume i-a facut pe oameni sa creada ca sfârsitul este aproape. De exemplu, multi crestini în anii ce au urmat dupa înaltarea lui Iisus Hristos se asteptau ca Acesta sa se întoarca în timpul vietii lor si sa urmeze Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt. De asemenea, în timpul persecutiilor, crestinii vedeau în acestea semnele sfârsitului, care trebuia sa fie aproape. La sfârsitul unui secol sau mai ales a unui mileniu, oamenii traiesc cu frica, sa nu cumva sa vina sfârsitul lumii. Doua cazuri relevante în acest sens pe care multa lume le cunoaste sunt cel al anului 2000 sau cel al eclipse totale de soare din ’99, când multi erau speriati de venirea Apocalipsei pentru ca era ultima eclipsa totala de soare din al II-lea mileniu al crestinismului.

Oamenii au cautat dintotdeauna semne si indicii care sa le descopere momentul ”fatidic” din timp. Astfel au recurs la diferite calcule bazate pe anumite numere din Biblie, pe observarea astrelor sau diferite metode pagâne de ghicire a viitorului. Au recurs la acestea pentru a avea timp probabil sa se pregateasca, sa aiba sufletul curat, sau sa faca mai multe lucruri, lucruri pe care pâna sa afle de acel moment nu au avut timp sa le faca. Noi oamenii nu am reusit înca sa întelegem, ca acea zi ne este ascunsa dupa cum însusi Iisus Hristos spune: ”Iar despre ziua aceea si despre ceasul acela nimeni nu stie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatal” (Mc. 13, 32), iar Sf. Apostol Pavel spune: ”Iar despre ani si despre vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa va scriem, caci voi însiva stiti bine ca ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea” (ITes. 5, 1-2), adica atunci când nimeni nu se asteapta.

Exista bineînteles anumite semne prevestitoare ale sfârsitului, sau semnele Parusiei cum mai sunt numite:

1. Propovaduirea evangheliei la toate neamurile

2. Ivirea de prooroci mincinosi si caderea multora de la credinta, precum si înmultirea faradelegilor între oameni

3. Venirea lui Antihrist

4. Venirea pe pamânt a lui Enoh si a lui Ilie

5. Multe si mari catastrofe în natura si între oameni

6. Convertirea poporului evreu la crestinism

7. Aratarea pe cer a semnului Fiului Omului

Conform învataturii crestine, toate acestea se vor împlini înainte de sfârsitul lumii, însa momentul exact nu se regaseste nicaieri în paginile Sfintei Scripturi.

În ultima vreme tot mai multi oameni sunt obsedati de data de 21 Decembrie 2012, data la care un ciclu al calendarului mayas ia sfârsit si acestia cred ca la acea data va veni sfârsitul lumii. Din cunostintele mele, civilizatia maya nu a dat vreo profetie clara referitoare la Apocalipsa ce ar urma sa aiba loc la sfârsitul celui de-al XIII-lea b’ak’tun, si chiar daca ar fi dat, nu înseamna ca se va împlini. ( pentru mai multe detalii vizitatihttp://en.wikipedia.org/wiki/2012_phenomenon )

Multi oameni, unii dintre ei facand parte din unele denominatiuni crestine au facut cariera din aceasta practica de a data exact momentul parusiei. Cei mai multi s-au dovedit a fi sarlatani si s-au îmbogatit pe seama unor oameni creduli sau prin publicitatea pe care si-au atras-o datorita afirmatiilor referitoare la data Apocalipsei. Printre acestia se numara si martorii lui Iehova, care si-au convins membrii sa îsi vânda averile sau sa le doneze confesiunii ca oricum vine sfârsitul si astfel multi pastori de-ai lor s-au îmbogatit. Aceasta religie pe sistem MLM totusi functioneaza si astazi, lucru care pentru mine este cel putin ciudat…

Si totusi nu ne putem abtine sa nu ne întrebam când va veni sfârsitul lumii? Parerea mea este ca nu trebuie sa asteptam o anumita data, ca si cum am trai pâna atunci si am vedea toate acele evenimente cu ochii nostri.

Sfârsitul lumii vine pentru fiecare dintre noi atunci când murim.

Pentru omul care astazi a murit într-un accident de masina a venit sfârsitul lumii. Oricare dintre noi puteam sa fim în locul acelui om. Nu avem de unde sa stim exact cât vom trai, însa stim ca moartea este cea mai mare certitudine a vietii. Cu toate acestea se pare ca omul modern încearca doar sa o ignore sau când o simte aproape, încearca sa o amâne. Moartea înseamna sfârsitul vietii pamântesti si începutul altei vieti. Moartea pentru crestinul autentic nu înseamna neant si nu ar trebui sa se teama de ea, dar va exista totusi pentru cei mai multi acea frica de necunoscut, pentru ca nu stim exact cum va fi viata noastra dupa moarte. Nu conteaza daca murim pe rând sau deodata, ci conteaza cum ne gaseste acel moment pe fiecare dintre noi. De aceea orice om ar trebui sa traiasca fiecare zi din viata sa, ca si cum ar fi ultima, astfel încât sfârsitul lumii sa îl gaseasca oricând pregatit sa se întâlneasca cu Creatorul sau.

Articol scris de Călin Merca, doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxa, UBB Cluj-Napoca

Despre Autor