Putin, un spion nebun, betiv si bataus

Documentarul german de televiziune intitulat “Putin barbatul”, patrunde in trecutul presedintelui rus Vladimir Putin, dezvaluind lucuri nestiute din viata actualului lider de la Kremlin. Potrivit documentarului, biografia trecutului sau scoate la iveala partea intunecata a fostului spion KGB.

“Putin barbatul” este un documentar realizat de televiziunea germana ZDF si prezentat saptamana aceasta, care se bazeaza pe documente secrete nedezvaluite pana acum, la care realizatorii filmului au avut acces. Documentele care au stat la baza realizarii filmului provin de la servicii de spionaj straine, a caror identitate nu a fost dezvaluita, scrie The Telegraph.

Documentele respective dezvaluie viata de familie a liderului de la Kremlin, obiceiurile lui si unele dintre preferintele sale. Sunt detalii si despre cariera sa de spion al KGB, in anii ’80, la Dresda, dar si despre ascensiunea lui ulterioara la Kremlin.

In documentarul de televiziune, amanuntele scandaloase despre viata personala a lui Putin, cum ar fi ca isi batea sistematic fosta sotie, pe Liudmila, mama gemenelor fostului cuplu, s-au aflat de la o secretara din birourile KGB din Dresda, care purta numele de cod “Lehnchen” si care se imprietenise cu sotia lui Putin.

Spion “dus cu pluta”, betiv, gras si depresiv

In perioada cat a stat in Dresda, Vladimir Putin este descris ca un om care luptase din rasputeri sa isi depaseasca conditia si sa-si indeplineasca visul de a deveni spion al KGB. Departe de imaginea pe care o are astazi si pe care si-a cultivat-o cu grija de-a lungul timpului, Vladimir Putin era in acea vreme un bautor inrait, potrivit documentarului. “Era depresiv, gras, lenes si dezamagit”, povesteste Mahsa Gessen in documentarul despre viata ascunsa a lui Vladimir Putin.

In film este descris si episodul cand Vladimir Putin a pierdut un manunchi de chei de la KGB si a declansat atunci o operatiune de cautare frenetica, pana cand cheile au fost gasite.

Dosarele secrete despre trecutul lui Vladimir Putin contin si marturia unei femei, “Domnisoara H”, care a povestit cum Putin a inceput sa o pipaie la o petrecere si cum colegii lui il condamnau pentru ca obisnuia sa bea pana nu mai stia de el.

Cinci atentate

In 1989, fosta Germanie Comunista, RDG, declansa protestele impotriva regimului comunist, care amenintau sa distruga Zidul Berlinului. Atunci, Vladimir Putin s-a laudat fata de colegii lui ca este in stare sa discute cu manifestantii si sa ii linisteasca. A pozat in mediator. dar, in realitate, a iesit in usa sediului, in uniforma si a spus multimii ca oamenii lui au ordin sa traga in demonstranti. Aceasta versiune a faptelor a fost povestita de Serghei Bezrukov, un fost coleg al lui Vladimir Putin.

In dosarele secrete s-a mai aflat ca la viata lui Vladimir Putin au existat cinci tentative de atentat, inclusiv unul impiedicat de catre autoritatile britanice, care reusisera sa retina un fost maior al KGB pe un aeroport din Londra, de unde ar fi urmat sa porneasca in misiunea de lichidare a lui Vladimir Putin. Aceste dezvaluiri se potrivesc cu rapoarte publicate mai inainte, legate de un complot, in 2003, pentru uciderea actualului lider de la Kremlin, in urma caruia doi suspecti au fost arestati, la Londra.

Alte tentative de asasinare a lui Vladimir Putin au mai fost la Moscova, Sankt Petersburg, Teheran (Iran) si Baku (Azerbaidjan), precum si unul in 1999, cand Vladimir Putin fusese numit prim-ministru in regimul presedintelui Boris Eltin. Acea tentativa ar fi fost provocata de lupta apriga pentru putere intre FSB – succesorul KGB- controlat de Putin si o agentie rusa de spionaj rivala.

Tu ai nevoie de mine, nu eu de tine

Obsedat de marire, de putere si de propria lui imagine, Vladimir Putin a inceput sa se comporte cu ceilalti ca si cum ar fi fost stapanul lumii. A uitat repede de protocolul si de politete si a afisat un comportament nepoliticos, jignitor, chiar si fata de omologii lui din alte tari.

Astfel, pe regina Marii Britanii a lasat-o o data sa il astepte o jumatate de ora, iar pe Angela Merkel, vreo cateva ore bune. Iar pe ministrii lui ii lasa sa il astepte cu orele inaintea unei intalniri. “Este un semn al puterii lui… Tu ai nevoie de mine, nu eu de tine, asa ca va trebui sa ma astepti”, a interpretat un biograf al lui Putin, Ben Judah, acest fel de comportament al presedintelui rus.

Frica de batranete si de moarte

Desi pozeaza in om puternic, in realitate, lui Vladimir Putin ii este frica de batranete, de boala si de moarte. In 2010 a facut un lifting facial, mai dezvaluie documentarul german. Serviciile secrete germane au banuit atunci ca petele albastrii pe care le avea Vladimir Putin sub ochi cand a mers intr-o vizita, in Ucraina, fusesera cauzate de acea operatie estetica. Purtatorul lui de cuvant a explicat atunci ca acele pete fusesera provocate de luminozitatea televizorului.

Documentarul mai dezvaluie ca Vladimir Putin nu este matinal. Se trezeste tarziu, iar cea mai mare parte din activitatea sa se desfasoara dupa-amiaza. La micul dejun mananca branza. Apoi inoata in piscina si incheie cu o sedinta de bai calde si reci.

Judah mai dezvaluie ca Vladimir Putin este inspaimantat de degradarea fizica si ca ii e frica de inaintarea in varsta. Si, nu in ultimul rand, desi ii uraste pe americani, in sala lui de fitness sunt numai aparate de fabricatie americana.

masapresei .ro

Despre Autor