Procurorul General – “fiecare neregula la vot va fi investigata!”

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marți că există 245 de sesizări privind probleme care s-au ivit la alegeri și care sunt curs de investigare.

“Sunt 245 de sesizări care au rezultat din sistemul informatic, care marchează toate sesizările semnalate în astfel de împrejurări, și ele urmează să fie verificate fiecare pentru a se vedea dacă, într-adevăr, este vorba de un vot multiplu sau de greșeli de semnalare”, a precizat procurorul general.

El nu a dorit să comenteze de ce alegătorii au votat “într-un fel sau altul”, menționând că justiția “își face datoria ei”, iar “alegătorii votează conform convingerilor lor”.

“Mai există 137 de fapte constatate de organele poliției judiciare și care sunt tot în investigare. Există, de asemenea, 10 persoane față de care s-au luat măsuri preventive. Organele judiciare se ocupă de verificarea tuturor acestor aspecte”, a explicat Lazăr.

AGERPRES/

Related posts