Procurorul general Augustin Lazăr vine in sprijinul Codrutei Kovesi

Procurorul general Augustin Lazăr cere CSM un punct de vedere referitor la ancheta privind alegerile din 2009 și să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării CCR cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) remis, luni, AGERPRES, Augustin Lazăr a transmis o sesizare președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, în contextul analizei solicitării Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 și implicit a problemei de drept pe care o ridică aceasta.

“În mod concret, este solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare ce vizează infracțiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Consiliului să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării în baza art. 146 lit. e) din Constituția Românei a Curții Constituționale a României cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească”, se arată în comunicat.

AGERPRES/

Related posts