Primăria Capitalei va acorda un ajutor lunar de 500 de lei persoanelor cu dizabilităţi din Bucureşti

Consiliul General al Capitalei a decis în şedinţa din 30 august acordarea unui ajutor financiar în valoare de 500 de lei, lunar, persoanelor cu handicap care locuiesc în Bucureşti, suma fiind considerată sprijin pentru integrarea socială.

Condiţia pentru a beneficia de acest ajutor este ca persoana respectivă să aibă domiciliul sau reşedinţa în Capitală, certificatul de încadrare în grad de handicap să fie emis de către una dintre Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor Capitalei, iar beneficiarul să aibă plătite toate taxele către bugetul de stat.

Nu vor beneficia de acest ajutor persoanele cu handicap aflate în îngrijirea centrelor rezidenţiale publice, cele care realizează venituri şi se află în îngrijirea unui asistent personal profesionist, sau cele care sunt reţinute sau condamnate definitiv la pedeapsa cu închisoarea, pe perioada reţinerii sau detenţiei.

Proiectul a fost adoptat cu 23 de voturi pentru, 3 abţineri şi 15 voturi împotrivă. Consilierii USR şi PNL au criticat acest proiect şi au precizat că nu este normal ca municipalitatea să dea atâţia bani persoanelor cu dizabilităţi, ci ar trebui ca această sumă să fie folosită pentru a dezvolta infrastructura locală şi să sprijine angajarea acestor oameni, astfel încât să îi ajute pe termen lung.

Related posts