Preluarea Poligonului mic in domeniul public Floresti sta acum intr-o Hotarare de Guvern si aprobarea acesteia in CSAT!

Sedinta de astazi a Consiliului Local Floresti a durat doar…40 de minute, desi pe ordinea de zi au fost trecute 19 Proiecte de Hotarari.

Rapiditatea cu care cei 16 consilieri locali (n.red. a absentat Laar Andras – PNL) au votat proiectele de hotarari se datoreaza in buna parte discutiilor pe care acestia le-au purtat in comisiile de specialitate. Ordinea de zi nu a fost suplimentata!

Iata cum au votat consilierii locali:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor ce se vor aplica pentru eliberarea atestatelor de producător și certificate de comercializare a produselor agricole – 7 lei pentru atestat, 15 lei pentru certificat (n.red. initial s-a propus 5 lei pentru atestat, 13 lei pentru certificat) – ADMIS

2. Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 1 (Caietul de sarcini ) la HCL nr. 67 din 30 mai 2014, privind închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri păşuni comunale, situate in extravilanul comunei Floreşti , pentru pasunatul bovinelor , ovinelor, caprine şi ecvideelor. – ADMIS

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizației către Asociația Regională pentru dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa. – RETRAS de pe ordinea de zi.

4. Proiect de hotărâre privind preluarea imobilului 2350 Florești din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Comunei Florești și administrarea Consiliului local Florești. – ADMIS

Este vorba despre preluarea unei suprafete de teren de aproximativ 2,5 hectare din Poligonul mic, pe langa cele 4 hectare preluate in urma cu aproximativ doua luni.

Primarul Horia Sulea a afirmat ca acesta este ultimul pas pe care administratia locala il face pentru preluarea Poligonului mic.

“De acum, asteptam o Hotarare de Guvern si aprobarea acestuia in CSAT!”, le-a spus primarul consilierilor locali.

6666

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru înscrierea în C.F a concesiunii din str. Valea Gârboului, f.n., beneficiari Rusu Ioan și Rusu Elena. – ADMIS

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru înscrierea în C.F a concesiunii din str. Valea Gârboului, f.n., beneficiari Groza Ioan și Groza Emilia. – ADMIS

7. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezmembrare a imobilului situat în localitatea Florești cu număr cadastral 58537. (n.red. Este vorba despre terenul pe care urmeaza a fi construita scoala din “Cetatea Fetei”) – ADMIS

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire locuințe colective mici P+E+M”, situate în localitatea Florești, str. Tăuțului, f.n., beneficiar Vincze Attila Adrian. – RESPINS

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire garaj”, situat în localitatea Florești, sat Tăuți, nr. 156, beneficiar Mureșan Ilie. – ADMIS

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ-PUD” Extindere și etajare imobil existent”, situat în localitatea Luna de sus, nr. 604, beneficiar Fingherhut Elisabeta și Parasca Andrei. – ADMIS

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ-PUD” Construire 2 imobile locuințe colective P+2E+M”, situate în localitatea Florești, str. Tăuțului, f.n., beneficiar Seiche Emanuel Ioan. – RESPINS – Nu a primit aviz din partea Serviciului de Urbanism.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire locuință unifamilială P+E”, situată în localitatea Florești, str. Cetății, f.n, beneficiar Sucală Vasile Lucian. – RESPINS

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire 2 imobile P+E cu 4 apartamente “, situate în localitatea Florești, str. Sub Cetate , beneficiar Timbuc Moise și Timbuc Viorica. – RESPINS

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire imobile locuințe colective P+2E” situate în localitatea Florești, str. Avram Iancu nr, 78, beneficiar SC DINAMIC CARTING SRL si SC MIHU COLLECTING SRL. – ADMIS

15. Proiect de hotărâre privind reactualizare PUD aprobat prin HCL nr. 30/12.02.2008 și construire două imobile de locuințe colective P+2E+M”; situate în localitatea Florești, str. Cetății f.n, beneficiar SC CAPIROM SRL. – RESPINS

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD ” Construire 4 imobile de locuințe colective D+P+3E+R”, situate în localitatea Florești, Zona Dealul de jos, beneficiar SC VARINA IMOBILE SRL. – ADMIS

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire ansamblu de locuințe colective P+3E”, situate în localitatea Florești, str. Porii, f.n., beneficiar SC MOT CONSTRUCT și asociații. – ADMIS

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire imobil de locuințe colective P+2E+Er+M”, situat în localitatea Florești. Str. Florilor, nr. 324A, beneficiar SC CASEMOD INVEST SRL. – RESPINS

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire 3 imobile de locuințe colective D+P+4E+Er” , situate în localitatea Floresti, str. Valea Gârboului f.n, beneficiar Neagu Mircea Aurelian. – ADMIS