Poveste de Craciun

Ai venit cand nu mai credeam ca o sa vii. Pe un fosnet al vantului, pe o soapta de iubire, pe un cristal imperfect rupt dintr-o stea.

Iubeam imperfectiunea, deoarece aveam in comun complicitatea pamanteasca. Aia, stii tu. Care ne face sa ne iubim in loc sa muncim pentru banii cei de toate zilele.

Aveam o palarie pe care fulgii de nea se asezau maiestuosi, ca un ceremonial la curtea Craiesei Zapezii. Fulgii radeau in barba alaturi de piticii lui Alba ca Zapada.  Am luat un brad cu radacini. Deoarece eu nu le-am avut in lumea asta.

M-am oferit ca fauritorul de justitie si  placeri, Corado Cattani al timpurilor de pe urma. Cand au tras acum doi ani dupa mine, au constatat ca gloantele lor au fost oarbe, deoarece m-au trezit. Filmele nu se urmaresc in strada, dispar ca si visele noptii.

Azi am fost sa cumpar lumanari, sa curat casa. Deoarece doresc de Craciun sa inchin un pahar de vin cu Dumnezeu. Sa-l felicit pentru nasterea unui  fiu al Sau, care a incercat sa invete omenirea ce inseamna iertarea si iubirea. Si sa ii multumesc ca am reusit sa invat lectia de pe urma.

E rosu in patul si in paharele noastre. Te sarut usor, pe parul lung care iti acopera ochii. Iti voi spune Maria.

Si ne jucam de-a v-ati ascunselea. Te ascunzi, in spatele pacatelelor invocate de preoti si dezlegate de iubire. Ce pacat poate fi iubirea ?

De acum inainte, va dezleg de dezinformare si impostura. Vocea clujului devine o voce calda a iubirii si a vindecarii.

Acasta e darul meu de Craciun, Voua, copiii lui Dumnezeu.

Related posts