PNL – singurul partid din Romania care reactioneaza dur impotriva actiunilor secesioniste ale UDMR & Co

PNL respinge solicitările UDMR, PCM şi PPMT privind autonomia ţinutului secuiesc, a anunţat luni preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

“Le respingem categoric. Se ştie foarte clar că în Constituţie sunt anumite chestiuni care nu pot fi revizuite. (…) În ceea ce priveşte autonomia există autonomie locală (…), este un principiu prevăzut în Constituţie, numai că această autonomie locală nu se aplică pe criteriul etnic. În ceea ce priveşte autonomia teritorială acest concept nu există în sistemele democratice. România este una dintre ţările care acordă cele mai multe drepturi minorităţilor naţionale. Exagerarea nu face bine nimănui. Nici măcar lor nu le face bine pentru că vehiculează nişte concepte absurde, care nu au niciun fel de legitimitate şi susţinere, cred că nici măcar în rândul cetăţenilor români de etnie maghiară. (…) Nu aş vrea să interpretez ca un act de sfidare la adresa noastră, dar vine pe linia unor declaraţii şi poziţii care nu mi se par corecte faţă de statul român şi faţă de istoria României, cum este declaraţia preşedintelui UDMR că nu are ce sărbători în anul Centenarului (n.r. Marii Uniri). (…) Suntem categoric împotrivă şi aceste propuneri nu au nici cea mai mică şansă să întrunească vreodată sprijinul populaţiei din România”, a spus Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

El a susţinut că iniţiativa UDMR, PCM şi PPMT nu are şanse să fie pusă în practică.

“E mai mult un mod de autolegitimare, s-or fi săturat şi cetăţenii de etnie maghiară să voteze aceleaşi partide şi într-un fel simt nevoia să forţeze, să creeze o temă ca să-şi reconsolideze susţinerea electorală a cetăţenilor români de etnie maghiară. Nu văd un alt rost al unei astfel de iniţiative care are zero şanse să fie pusă în practică”, a adăugat Ludovic Orban.

Related posts