Pe cine reprezentati, domnule arhitect Claudiu Salanta ?

eu

“În această dimineață de joi 21 octomnbrie 2015, la Primăria Florești a descins un desant de funcționari publici de la Consiliul Județean Cluj, care precum echipele NKVD ale Regimului Stalinist a cerut să i se pună pe masă toate actele aferente PUZ, PUD, AC eliberate în ultimele șase luni. M-a pufnit râsul de asemenea atitudine stalinistă, nedemnă de un funcționar public al statului Român în 2015, impardonabilă pentru relațiile inter-instituționale din România. Avem lunar controale pertinente dar absolut normale și în limitele Legii și ale relaȚIILOR INTER-INSTITUȚIONALE, din partea a varii organe de control ale Statului, precum Curtea de Conturi sau Inspectoratul de Stat în Construcții, dar asemenea atiutudini stalinisto – stahanovisto – comuniste nu am mai întâlnit. Desantul a plecat din Primăria Florești precum a venit, la fel de furios și a fost invitat luni să consulte actele cerute”, spune primarul comunei.

În ceea ce privește HCL referitor la înființarea unei Comisii de Urbanism, aflu din presă că Prefectura cere revocarea actului Legislativului floreștean, Consiliul Local. Primăria Florești nu a primit absolut nici o informare oficială în acest sens. Pesemne că așa întelege prefectul unuia din cele mai importante județe ale României să comunice inter-instituțional. Prin oficioase de presă ale Guvernului în teritoriu. Un fapt ce demonstrează capacitatea intelectuală și profesională a unora ce au fost numiți să vegheze asupra implementării politicilor Guvernului în teritoriu.
De altfel, în legea 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, modificată și completată, la Art 35, alin 1 se specifică:
SECŢIUNEA a 5-a
Structura instituţională

Art. 37
(1) În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea preşedinţilor consiliilor judeţene şi a primarilor de municipii şi oraşe, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti se constituie Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism, ca organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-şef.

Nu văd care e neajunsul dacă o comună de peste 30.000 de locuitori, cu o dezvoltare urbanistică extraordinară, care organizatoric își permite, vrea să înființeze o Comisie de Urbanism care să îmbunătățească calitatea deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă. Ceea ce Legea nu interzice, este permis!
Comuna Florești emite din 1997 autorizații de construire în baza unor PUZ, PUD aprobate prin HCL de Consiliul Local. Subit, acum aceste acte nu mai sunt legale. Care să fie oare motivul? Faptul că Floreștiul se dezvoltă extraordinar de rapid, inclusiv în domeniul imobiliar? Faptul că în Florești există cerere ridicată pe segmentul imobiliar și că în Florești se vând apartamente? Faptul că alții construiesc în municipiu și nu reușesc să vândă? Faptul că Floreștiul este capabil de a se dezvolta prin forțe proprii și merge înainte în ciuda faptului că actualul Guvern i-a furat banii cuvenți, cotele din TVA și impozitul pe salarii? Faptul că Floreștiul este o insulă limpede într-o mare tulbure, tulburată de minți rătăcite care ne guvernează și care din păcate nu au nici o responsabilitate față de țară ? Și apropos de acest aspect, să ne aducem aminte că atâta timp cât a fost ministru al Transporturilor, Ioan Rus nu a dat 2 bani pe județul care l-a promovat în politică! Mă simt curat în fața lui Dumnezeu, a Legii și a celor care m-au ales și dimineața mă trezesc liniștit, fără frică că cineva ar putea să îmi sară gardul. Inevitabil, curățenia actualei mizerii la care asistăm zi de zi, va veni. Până atunci, Floreștiul merge limpede înainte”.
Horia ȘULEA – primar al comunei Florești

Declaratia primarului, este a unui democrat pentru care formele de presiune nu au efect. Apar in schimb legaturi peste timp, in care se pare ca domnul Salanta Claudiu incearca sa foloseasca de relatiile personale cu un comisar din Politie, cu legaturi in PSD, alegand relatiile de prietenie celor oficiale.

Cine este de fapt Claudiu Salanta ?

Claudiu Salanță este o persoană importantă în PSD Cluj, și a ajuns coordonator al serviciului Urbanism din Consiliul Județean Cluj tocmai prin transfer de la Consiliul Local Chinteni, unde era de asemenea arhitect șef. Claudiu Salanță a făcut parte din echipa de implementare de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, echipă care ar fi încasat nu mai puțin de un milion de lei.Mai multe convorbiri din dosarul de la DNA al lui Horea Uioreanu, purtate de directorul tehnic din Consiliul Judeţean (CJ) Cluj Mariana Raţiu, cu arhitectul şef Claudiu Salanţă şi secretarul judeţului, Simona Gaci, arată că neregulile pentru care şeful lor, Horea Uioreanu, a fost arestat de DNA nu erau un secret atât de bine ascuns, iar funcţionarii ştiau clar despre presiunile pentru a lucra cu IPTANA, despre ilegalităţile de la diferitele componente ale proiectului, în special APRON 4, dar şi despre proiectul european TEN-T.

În aprilie 2014, Monitorul de Cluj a scris despre faptul că arhitectul-şef Claudiu Salanţă a fost asociat şase luni într-o firmă care are contracte cu Consiliul Judeţean Cluj, informaţie pe care a “uitat” s-o menţioneze în declaraţia de interese, acesta fiind în incompatibilitate şi existând suspiciuni că ar fi săvârşit şi infracţiunea de fals în declaraţii.

Salanţă a fost numit arhitect şef al Consiliului Judeţean Cluj în noiembrie 2013. La acea dată, Salanţă apărea în actele de la Registrul Comerțului ca fiind asociat la SC InterProiect SRL, o firmă de arhitectură şi urbanism cu sediul în Cluj-Napoca, care a avut şi are contracte cu statul român, inclusiv cu Consiliul Judeţean Cluj, Tetarom (unde acţionarul principal cu peste 99% din capitalul social este CJ Cluj), primăriile din judeţul Cluj şi alte instituţii publice locale din Cluj-Napoca (ISU Cluj, UBB Cluj, IŞJ Cluj, Patriarhia Ortodoxă Română sau Armata – Divizia 4 Infanterie Cluj).

În declaraţia sa de interese postată pe site-ul ConsiliuluiJudeţean Cluj şi semnată la data de 9 decembrie 2013, nu apărea nimic despre calitatea de acţionar la firma Inter Proiect SRL.

Salanță a refuzat să vorbească cu jurnaliștii cotidianului Monitorul de Cluj, precizând ulterior că ar fi cerut și întocmit actele pentru ieșirea din societate cu mai mult timp în urmă, dar acestea nu ar f fost depuse de asociați la Registrul Comerțului.

Responsabil tehnic la „Deşeuri”, şi arhitect-şef, șef peste responsabilul tehnic. Se poate? La CJ Cluj se poate!

De asemenea, Claudiu Salanţă face parte din echipa de implementare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj”, proiect derulat cu fonduri europene care s-a dovedit a fi un dezastru şi cel mai răsunător eşec al Consiliului Judeţean Cluj.

Monitorul de Cluj a atras atenţia în mai multe articole cu privire la situaţia absurdă creată: arhitectul-șef al județului Claudiu Salanță verifica și aviza proiectele responsabilului tehnic Claudiu Salanță. Legal, se ridica problema unei incompatibilități. Moral și etic, se ridică întrebarea cât de corecte au fost deciziile luate de arhitectul-șef Salanță în verificarea și avizarea proiectelor și actelor pe care tot el le-a întocmit pentru SMID .Începând cu luna noiembrie 2013, Claudiu Salanţă a fost numit în funcţia de Arhitect Şef în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, iar începând cu luna aprilie 2014 a fost inclus în echipa de proiect de la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj ca şi responsabil tehnic. Câteva luni mai târziu, conform anexei la Dispoziţia nr.1 din 5 ianuarie 2015 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, acesta apare ca responsabil tehnic şi la proiectul de construire a Parcului Industrial TETAROM IV din comuna Feleacu.

Ambele proiecte sunt derulate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. Potrivit legii, numirea lui Claudiu Salanţă ca responsabil tehnic în echipele celor două proiecte este incompatibilă cu funcţia de arhitect şef deţinută în cadrul CJ Cluj. Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei ”calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică”.

Aliniatul 2^2 din acelaşi articol arată că ”nu se află în situaţie de incompatibilitate funcţionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, cu excepţiafuncţionarilor publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia publică pe care o ocupă”.

Pe scurt, Salanţă este într-o situaţie de incompatibilitate în primul rând pentru că este funcţionar public cu atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul proiectelor la care era angajat.

În plus, arhitectul şef nu poate fi, potrivit legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, subordonat unui alt funcţionar public din cadrul aparatului de specialitate al preşedintelui CJ, lucru care se întâmplă în această situaţie la proiectele în care a fost angrenat.

În urma acestor dezvăluiri, în martie 2015, Claudiu Salanţă a primit o adresă din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, care i-a cerut să pună la dispoziţie mai multe documente.

În rechizitoriul DNA, din dosarul Uioreanu, în care au mai fost trimiși în judecată oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, pentru dare de mită, anchetatorii susțin că în timpul derulării activității de arhitect șef, Claudiu Salanță a încercat să facă o inspecție inopinată la Aeroportul Internațional Cluj Napoca, pentru a inspecta lucrările la parcarea pentru avioane despre care se spunea că este construită fără autorizație de construire și fără derularea, în prealabil, a unei licitații.

În timpul derulării, acestei vizite inopinate, susțin procurorii DNA, Claudiu Salanță ar fi fost împiedicat să intre pe șantier, fapt pentru care ar fi sunat la Poliție pentru a cere ajutorul.

În realitate, acest episod s-a petrecut în alt mod. Arhitectul șef nu a sunat la 112, ci pe comisarul șef  Valentin Suciu, șeful Poliției de Ordine Publică din IPJ Cluj, cu care se află în relații de prietenie. La dosarul penal există o interceptare a unei discuții între Salanță și comisarul Suciu, cu care se afla în relații de prietenie. De altfel, Salanță a discutat des și cu primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, soția polițistului, din discuții rezultând că cei doi au relație de prietenie strânsă.

Valentin Suciu nu este doar seful Serviciului de Ordine Publica din cadrul Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Cluj. Este si sotul primaritei din Chinteni, Lucia Suciu. Acest mariaj, se pare, este unul extrem de profitabil: desi amandoi au venituri modeste, care nu au depasit, in 2012, 57.000 de lei, averea familiei Suciu este impresionanta. Sapte terenuri, doua case de locuit in Cluj-Napoca, doua masini 4×4 si un ATV si nu mai putin de noua conturi deschise la banca.  Cei doi mai au si doua case de locuit in Cluj-Napoca, conduc un Jeep Cherokee si un Nissan Terano si mai au si un tractor si un ATV. PSD-ista Lucia Suciu este cunoscuta pentru opulenta de care a dat dovada pana acum.

Salanță Claudiu: Îmi dai o mână de ajutor?
Domn – Valentin Suciu, comisar sef: Cine-i?
Salanță: Claudiu.
Domn: A, scuze, suflă vântul pe unde ești.
Salanță: Îs la aeroport și am o dispoziție de la președinte să mă duc în control. Mi se refuză accesul, nu pe aeroport, pe aeroport ca pe aeroport, hai că am înțeles, e o stație de betoane la capătul aeroportului și mi se refuză și aici accesul. Întrebarea mea este: pot să cer sprijinul Poliției Române ca să identific cel puțin pe cine nu mă lasă să intru? Sau nu?
Domn: Cine?
Salanță: E un paznic aici și spune că a vorbit cu D.S. și nu mă lasă să intru. Nu e o problemă asta pentru că eu pot să dau amendă și pentru asta …
Domn: Dar S. ce treabă are cu firma? Tu ai delegație de la consiliu?
Salanță: Da. Eu am ce trebuie, problema e că nu sunt lăsat să fac nimic.
Domn: Bun, și domnul director ce zice?
Salanță: Cu directorul am rezolvat, că nu neapărat pe aeroport … Întrebarea mea era asta, dacă pot să chem pe cineva de la poliție, pot să cer sprijinul ca să identifice cel puțin cine îs aici? Sau nici Poliția

nu poate intra în perimetru decât cu aprobarea …
Domn: Poate să intre, dar nu văd … să vină reprezentul firmei de pază.
Salanță: Exact. Să nu-mi conteste nimeni că nu am fost că … atâta mă interesează.
Domn: Să vină șeful de dispozitiv sau șeful firmei de pază și să-i pui la dispoziție delegația ta și … dacă refuză tu o să faci o notă de așa și dupa aia vede.
Salanță: Bine, mersi.

Se defineste se pare o noua axa PSD : Chinteni – Consiliul Judetean -Prefectura Cluj

Care pare sa fie tinta politica ? Horia Sulea, primul in carti pentru CJ !

Salanță: Eu oricum îmi dau certificatul de urbanism şi fără avizul de la Cluj.

În data de 1.04.2014, Mariana Raţiu este contactată de Claudiu Salanţă şi are loc următorul dialog:

Mariana Raţiu: Deci tu mâine, vezi, că am avut întâlnire şi cu drumurile, hai să-ţi pe scurt…cu suprapunerile asta vrea domnu’ vicepreşedinte, certificatele de urbanism cu avizele..
Claudiu Salanţă: Sunt redactate.
Mariana Raţiu: Bun, ca să vadă câte avize pot să obţină sau câte avize nu pot să obţină.
Claudiu Salanţă: Să-mi spună care, nu, nici măcar nu trebuie să-mi spună. Spune-mi un termen mie atât îmi trebuie.
Mariana Raţiu: Ieri.
Claudiu Salanţă: No, ceea ce pot e mâine, dar nu are documentaţiile de avize, aia îi cea mai mare problemă.
Mariana Raţiu: Nu au documentaţiile de avize, o zis că urmează acuma să le depună proiectantul, până, nu ştiu, joi sau vineri.
Claudiu Salanţă: Bă, dacă joi…
Mariana Raţiu: După ce le dai tu certificatul de urbanism.
Claudiu Salanţă: Nu, nu, nu, lasă după ce au.
Mariana Raţiu: O zis ei nu ştiu ce avize le ceri.
Claudiu Salanţă: Şi ăilalţi cum au ştiut?
Mariana Raţiu: No.
Claudiu Salanţă: Adică DJ 109A are, am opt documentaţii de avize şi depun un unde vrei, că îs la fel documentaţiile de avize. Să pregătească şi opt documentaţii de avize şi după aia le depunem unde trebuie. Înţelegi?
Mariana Raţiu: Am înţeles, da.
Claudiu Salanţă: Bun, ideea, ideea e în felul că eu aia i-am zis, să pregătească cam opt din fiecare. I-am spus la Iuga. Ideea e în felul următor: că dacă ei joi dimineaţa depun sau miercuri, miercuri nu cred că reuşesc să depună.
Mariana Raţiu: Nu, nu depun.
Claudiu Salanţă: Joi dimineaţa, joi dimineaţa, până la amiaz, depun la toate instituţiile, eu cred că pe vineri putem să obţinem, mai puţin partea de mediu, cu toate că vineri va fi şedinţă la mediu. E posibil ca şi la mediu să obţinem vineri.
Mariana Raţiu: No vezi, atenţie. Că a fost o discuţie, nu ştiu dacă ţi-o spus Anda.
Claudiu Salanţă: Abatorul.
Mariana Raţiu: Nu, nu, nu abatoru’.
Claudiu Salanţă: De care?
Mariana Raţiu: Tot cu drumurile, o zis că la două drumuri ai cerut tu avizul de la Cluj şi ei spun că nu trebuie.
Claudiu Salanţă: Eu oricum îmi dau certificatul de urbanism şi fără avizul de la Cluj.

La câteva zile după această discuţie, Consiliul Judeţean Cluj a eliberat mai multe certificate de urbanism pentru reabilitarea mai multor drumuri din judeţ, certificate pe care Salanţă şi-a pus semnătura.

Proiecte cheie ale judeţului, în stand-by

În tot acest timp, marile proiecte de dezvoltare a județului, Centrul de Deşeuri, parcul industrial Tetarom lV sau drumul turistic, Răchiţele – Ic-Ponor, obiective finanțate din fonduri europene, au fost sistate ca urmare a faptului că proiectele de execuție s-au dovedit a fi deficitare.

Cine sunt clientii firmei Interproiect SRL. expusi pe site-ul companiei ?
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJPRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA

PRIMĂRIA TURDA

PRIMĂRIA GHERLA

PRIMĂRIA HUEDIN

PRIMĂRIA GILĂU

PRIMĂRIA CÂMPIA TURZII

PRIMĂRIA FLOREŞTI

INSPECTORATUL DE SITUAŢII DE URGENŢĂ CLUJ

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE CLUJ

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ

ARMATA – DIVIZIA A 4-A INFANTERIE CLUJ

PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

TEATRUL MAGHIAR DE STAT CLUJ

CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CLUJ

ANTREPRIZA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII A.C.I. CLUJ

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE A.N.L.

EXIMPROD

GRUP INVESTITORI IRLANDEZI CILLDARA

GRUP INVESTITORI IRLANDEZI CIOPLEA RESIDENCE

POLUS TRANSILVANIA

EXPO TRANSILVANIA

NERVIA

NAPOCA TURISM

NEFROMED

LONGBRIDGE

OMNICONSTRUCT

ROMTELECOM

S.C. I.C.P.I.A.F. S.A. CLUJ

S.C. AMBIENT S.A.

TETAROM

DRUMEX

IVECO

SKODA – SEAT

VOLKSWAGEN

AUTOMOBILE COMPONENTE ELECTRICAS

Pentru cluj24h.ro, domnul arhitect sef a declarat :
 „Dimineaţa am vorbit cu domnul Zanc mi-a spus că e plecat la Bucureşti, domnul Lădariu a avut telefonul închis, iar domnul primar nu era în primărie aşa mi-au spus. Am mers la secretar şi la domnul viceprimar să le solicit documentele. Au refuzat să îmi pună documentele la dispoziţie. Nu este prima dată, colegi de-ai mei au mai fost în control şi de fiecare dată aşa au păţit. Nu li s-au pus documentele la dispoziţie şi de data aceasta le-am adus la cunoştinţă că legea îmi permite să sancţionez aceste abateri. Nu am primit niciun document pentru că se pare că nu erau în primărie şi aşa că nu am plecat cu documentele, dar nu renunţ, luni dimineaţă voi fi din nou la primărie şi vreau să primesc toate documentele, absolut toate începând de la convocatoare până la referate, proiecte, tot pentru ultimele şase luni. Dacă vor refuza în continuare să mi le pună la dispoziţie voi da amendă. Nici vorbă să fi mers la primărie cu o atitudine stalinistă. Am cerut documente respectând Legea, care îmi permite să efectuez controale pe Legea 50 şi 350 dar şi să sancţionez. Vom merge mai departe”
Surse : cluj24h, google, monitorul de cluj, evz, ziar de cluj, realitatea tv
Vom reveni !

 

Related posts