Parlamentul Romaniei poate fi si trebuie actionat in judecata !

Una din formele primitive, dar eficiente de a actiona impotriva dictaturii este strada. Am uzitat ultimii 7 ani prea mult de ea. Pana la urma, orice conflict intr-un stat civilizat, nu se rezolva cu parul sau cu praf de pusca, ci in justitie.

Asociatiile civice, ONG-urile pot initia demersuri in acest sens. Strada nu rezolva problema de fond, trebuie sa taiem raul de la radacina. Votul, justitia sunt armele noastre. Fiecare roman poate face asta !

Gheorghe Stan se judeca cu Parlamentul Romaniei, ceea ce ar trebui sa faca orice roman care se considera nedreptatit :

1. Eu, un simplu cetatean roman, afectat direct de problemele deosebit de grave cu care noi toti ne confruntam zi de zi, generate de impotenta, indiferenta, inconstienta sau rea vointa alesilor nostri, am decis sa analizez, sa identific si sa prezent la un nivel accesibil tuturor categoriilor sociale masuri concrete, cuantificabile si foarte usor de pus in practica pentru solutionarea acestor probleme (majoritatea).

2. Parlamentul Romaniei, organul reprezentativ suprem al Romaniei, la inceput nici nu a dorit sa ma bage in seama. Mai mult, conform raspunsului indirect oferit initial de catre Consiliul Legislativ, organul de specialitate al acestei institutii, se deduce faptul ca este foarte bine ca romanii sa ramana prosti, sa moara, sa devina hoti, criminali, si asa mai departe. Au realizat “gafa” si au incercat sa remedieze situatia prin intermediul unui al doilea raspuns. Legat de senzatia pe care am simtit-o in relatia cu reprezentantii acestei institutii pe acest aspect, a fost una de trufie, de ingamfare, de a tot stiutori, in conditiile in care “cativa” nu cunosteau nici macar semnificatia termenului “preambul”.

Dar de ce aceasta situatie? Pentru ca in opinia mea, doreau si doresc sa-si pastreze anumite avantaje (o iluzie extrem de periculoasa), si asta indiferent de pretul pe care majoritatea covarsitoare a romanilor trebuie sa-l plateasca, si se bazau, sau mai corect spus se bazeaza, pe statutul lor si pe anumite avantaje generate de statutul in cauza. Tind sa cred ca se considera intangibili, cel putin o parte dintre ei “Ne-ati votat, aia e! N-ai ce sa mai faci! Votul oamenilor e sfant sau suprem”, parca asa se exprimase “cineva”…

3. Avand in vedere situatia creata, e destul de greu sa tolerezi faptul ca oamenii pe care ii platesti si care ar trebui sa se gandeasca la viitorul tau si al familiei tale, nici macar nu vor sa te asculte, si am considerat ca fiind de bun augur sa inaintez spre solutionare aceasta situatie organelor competente, in speta Curtea de Apel Pitesti, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal.

In concluzie, foarte pragmatic:

Pe de o parte avem un cetatean foarte bine intentionat, care doreste si poate sa solutioneze majoritatea problemelor cu care omenii se confrunta, iar pe de alta parte, avem o institutie creata si finantata de catre oameni pentru a solutiona problemele cu care acestia se confrunta si care nu poate sau pur si simplu nu vrea sa solutioneze problemele respective.

In situatia acesta intervine o alta institutie creata si finantata tot de catre oameni pentru a solutiona, printre altele, si astfel de situatii. Dar ce se intampla daca, ipotetic, institutia care are calitate de parat intervine voalat, prin parghiile de care dispune, pentru a influenta deciziile celeilalte institutii? Practic vorbim de situatia ipotetica in care sistemul creat si finantat de catre om actioneaza impotriva acestuia.

La aceasta situatie ipotetica, cu permisiunea dumneavoastra, mai adug cateva exemple concrete: Sefa DIICOT, adica sefa Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, cea care trebuia sa investigheze mafia, sub impulsul realizarii de bunastare individuala sau de grup, a devenit mafia; Judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, cel mai inalt forum de justitie din Romania, este acuzat de trafic de influenta si constituirea unui grup infractional organizat; Procurori corupti, judecatori corupti, politisti corupti, politicieni corupti, medici corupti, directori corupti etc.

In final, va multumesc pentru timpul alocat parcurgerii prezentei si mentionez inca odata faptul ca aceasta situatie nu trebuie sa nelinisteasca pe nimeni, este rezultatul firesc al procesului de evolutie al oamenilor in conformitate cu directiile de dezvoltare urmate si ca acest moment constituie, sau va constitui un punct de referinta major in istoria omenirii.

Vrem, nu vrem, ne place sau nu ne place, sistemul actual pur si simplu nu mai face fata nevoilor oamenilor, altfel spus, sistemul actual se indreapta cu pasi mari, repezi si foarte siguri spre “faliment”.

Gheorghe Stan”



Leave a Comment