Omar Hayssam audiat din nou la DNA pentru privatizarea frauduloasa a IPRS Baneasa

hayssam

Omar Hayssam, aflat în penitenciar pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, a fost condus vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri în dosarul privatizării IPRS Băneasa.

Procurorii au suspiciuni că, în cadrul procedurii de privatizare a acestui agent economic, au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a firmei reprezentată de Omar Hayssam.

Aceste acte erau necesare pentru a participa la privatizarea IPRS Băneasa.

Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat până acum în mai multe dosare. A primit 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, a fost condamnat la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”. El a primit alte două pedepse de 2 sau trei ani în alte două dosare, dar și o pedeapsă de 23 de ani și patru luni în dosarul „Manhattan”, pentru infracțiuni economice.

Fugit din țară în 2006, Omar Hayssam a fost readus în țară în 2013 pentru a executa pedepsele.

Reamintim ca privatizarea frauduloasa a IPRS Baneasa s-a facut in perioada guvernarii Nastase; seful corpului de control al guvernului, care ar fi putut sa verifice si sa opreasca actiunea, era, la acea vreme, Victor Ponta. Tot in aceeasi perioada, consilier la AVAS si responsabil cu supervizarea privatizarilor era Victor Ciutacu.

Despre Autor