Olguţa Vasilescu, anchetată în dosarul Tel Drum.

“Procurorii craioveni au declinat către Parchetul General dosarul Tel Drum, în care anchetau circumstanțele în care au fost realizate lucrări fără autorizație într-un proiect cu fonduri UE de 8,9 milioane de euro. Motivul: Olguța Vasilescu, <<persoana care face obiectul dosarului>>, a devenit între timp deputat și ministru”, scriu jurnaliştii de la publicaţia Gazeta de Sud.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            Jurnaliştii susţin că scandalul a devenit cunoscut în toamna anului trecut, odată ce “Inspectoratul de Stat în Construcţii a descoperit că firma executase o parte din lucrări fără autorizație de construire și a sesizat Parchetul”.

Contractul în cauză viza reabilitarea a trei străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, la licitaţie participând 12 asocieri de firme. Primăria Craiova l-a atribuit, în cele din urmă, societăţii Tel Drum, “societate despre care se spune că este controlată din umbră de șeful PSD, Liviu Dragnea”, arată Gazeta de Sud.

În ultima vreme, relaţia dintre Liviu Dragnea şi fiul său, pe de o parte, respectiv compania Tel Drum, pe de alta, a făcut obiectul mai multor investigaţii jurnalistice. Afacerile Tel Drum au trezit însă şi interesul procurorilor anticorupţie, recent mai multe persoane din conducerea firmei, apropiate de liderul PSD, fiind audiate la DNA.

Articolul din Gazeta de Sud poate fi citit integral AICI. Digi24/

Related posts