Mein Vietnam (IV)

vienna

Moldova, cu glasul domol mirosind a dulceata de cirese amare. A trebuit sa inteleg dragostea, disperarea si acceptarea senina alternativa, ca sa pot intelege si  scrie mai departe.

I-am cunoscut la un concert de Craciun, la Viena, in 95. Ea finuta, el un munte om puternic. Casatoriti de doua decenii deja, parca erau in prima saptamana de iubire. Se uitau impeuna la stele. Si la ingerasii din jurul lor. Karla si Heinrich erau facuti pentru fericire.

Se tineau de mana si se plimbau printre stelutele aprinse in jur la Rathaus. Primaria din Viena desfasurase o lume de lumini, in care te puteai intalni cu Donald Duck, cu Scooby Doo sau cu Mickey Mouse, spre deliciul copiilor.

Karla nu putea avea urmasi, un defect autoimun. Niciodata nu mi-au spus al cui, al ei sau al lui. Heinrich o iubea ca pe o femeie si ca pe un copil deopotriva. Ori de cate ori vedeau zambetul pe fata unui copil, simteai strangerea lor de inima. Nu puteau depasi asta.

Intre timp, au hotarat sa traiasca cu asta, desi nu parea simplu deloc. Implicatiile medicale intelegeam ca sunt posibil semnificative. Heinrich mi-a marturisit ca in fiecare Craciun, asteapta ca Magia sa se produca. Odata cu Nasterea Mantuitorului. Dar ca mai stie ca iubirea invinge totdeauna, chiar daca plecam de aici, din dimensiunea terestra, pentru a incepe de la capat totul. Stie ca prin iubire, va fi langa Karla, chiar daca  timpul individual este diferit pentru fiecare. Dupa Trecerea cea Mare, ca si Orfeu, dupa tradarea formei in infern, in absenta lumii, el isi va revarsa pasiunea in el, nemaiavand Divinul unde sa o transforme in perfectiune, o va impacheta ca pe o bomba nucleara  in stare de predetonare, care va speria insasi Moartea. Va fi liber, acea intimitate a nonexistentei.

Umbrele Vienei se lasau incet peste oras. Germana Karlei devenea duioasa, ca si romana unei iesence, dupa ce a fost iubita. Karla nu mai analizeaza demult. In ochi are aripi de inger, iar in sufletul ei exista numai timpul prezent. Si clipa Acum. Restul e iluzie.

In departare, se aud voci de copii care colinda. Iar miununea incepe sa lucreze.

A inceput sa ninga, o prima promisiune ca prin alb sa acoperi negrul.

N.R. Sper ca v-am facut curiosi in legatura cu inceputul a ceea ce se vrea Mein Vietnam. Voi incerca sa il termin si poate il voi publica. Este ultimul episod care apare pe Vocea Clujului. Un an nou fericit. 

Imi pare rau, va pot darui doar atat. Atat am.

Related posts