Marian Vanghelie : Ioan Rus a intermediat relatia intre Ponta si Kovesi

UMBRE

Marian VanghelieIoan Rus, a intermediat relația dintre Victor Ponta și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

victor-ponta-iepurica-610x300

„Diversele tipuri de întâlniri arătau că nu domnul Ghiță este cel mai rău și lucrurile erau cu totul și cu totul altfel. Propunerea nu a făcut-o domnul Ghiță, ci a făcut-o domnul Ponta”, a mai spus Marian Vanghelie.  Acesta a ținut totuși să puncteze că el nu a avut o relație „foarte potrivită cu domnul Rus”, dar este convins că există informații, poze și că vor mai apărea multe lucruri. De asemenea, acesta a mai susținut că Gabriel Oprea și Victor Ponta erau prieteni cu procurorii DNA.

Declarațiile lui Vanghelie au fost făcute în contextul scandalului legat de întâlnirea dintre Ponta și Kovesi, la podgoria deținută în trecut de Sebastian Ghiță, în județul Prahova.

vanghelie

Triunghiul Bermudelor de la Cluj-Napoca, cunoscut ca si grupul de la Cluj, a avut si are ramificatii in serviciile de informatii, in mass-media, avand si o reprezentare in Prefectura Cluj.

Originar din localitatea Pericei, judeţul Sălaj, Virgil Ardelean a absolvit Şcoala de Miliţie de la Băneasa şi a activat ca ofiţer de miliţie economică în cadrul Miliţiei municipiului Cluj-Napoca, unde a ajuns pe linie politică secretar UTC, funcţie în care a avut tangenţă cu Ioan Rus, care era şeful Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti pe Centrul Universitar Cluj-Napoca. Mi-l amintesc dintr-o vizită efectuată în internatul în care am stat în primii ani de liceu, unde s-a prezentat cu multă morgă, îmbrăcat într-un trening bleumarin, asortat cu cămaşă albă de nylon, cravată şi pantofi negri, costumaţie folosită de unii activişti de partid, miliţieni şi gestionari în timpul regimului comunist. Dornic să parvină, Ardelean a vrut la un moment dat să intre în Securitate, dar a căzut la testul psihologic. În anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989 a deţinut funcţiile de şef al Biroului Economic şi de adjunct al șefului Miliţiei municipiului Cluj-Napoca, în care a manifestat servilism şi exces de zel faţă de regimul dictatorial ceauşist. După Revoluţie a fost promovat şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, situaţie în care s-a apropiat de PDSR, partid la care Ioan Rus a deţinut la început funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj şi care l-a promovat prefect al Judeţului Cluj în 1996.

Tot in cadrul “Militiei”, surse indica o posibila apropiere intre Virgil Ardelean si Nicolae Cobarzan, “subordonat” al celui poreclit “Vulpea”. 

cobarzan

Ca şef al Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Virgil Ardelean a fost în relaţii apropiate cu patronul jocului piramidal Caritas, Ioan Stoica, şi cu omul de afaceri Sever Mureșan, patronul din umbră al Băncii Dacia Felix. În această perioadă a primit porecla « Vulpea », după o acţiune organizată pentru prinderea unui grup de hoţi de buzunare, în cursul căreia s-a deghizat în ţigancă. Ardelean a dat însă lovitura după căderea jocului Caritas, când a pus mâna pe evidenţa electronică a tuturor depunătorilor de la Caritas, pe care figurau nume de politicieni din toate partidele, miniștri, parlamentari, magistrați, polițiști, generali, consilieri prezidențiali și alți demnitari. În perioada în care Virgil Ardelean a fost șeful Poliției municipiului Cluj-Napoca, Ioan Rus a avut probleme de evaziune fiscală cu una din firmele sale, dar cercetările au fost mușamalizate.

În 1998, Virgil Ardelean a fost promovat, cu concursul ministrului țărănist de Interne, Gavril Dejeu, șef al Poliției municipiului București, iar după un an a fost numit șef al serviciului secret al Ministerului de Interne, respectiv al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), mai cunoscută sub denumirea ”doi și un sfert”. Ardelean a devenit un țărănist înfocat, deși singura sa tangență cu PNȚCD era faptul că localitatea sa natală, Pericei, este situată între localitățile de baștină ale liderilor istorici ai PNȚCD, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, Bădăcin, respectiv Bobota. După venirea la putere a PSD, în calitate de ministru de Interne în Guvernul Năstase, Ioan Rus l-a menținut pe Virgil Ardelean în fruntea DGIPI, mulțumită, se pare, dosarului de evaziune mușamalizat în anii ’90. Ardelean a fost menținut șef al DGIPI și după venirea la putere a Alianței DA PNL-PD în decembrie 2004, și datorită intervențiilor lui Ioan Rus la succesorul său de la Ministerul de Interne, democratul Vasile Blaga, cu care se afla în relații amicale. La menținerea în funcție a contat, se pare, și faptul că, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din 2004, subalterni ai chestorului Ardelean au fotocopiat toate dosarele în care Vasile Blaga și oameni de afaceri apropiați au fost cercetați la Oradea pentru afaceri cu alcool și carburanți.

rus

Prin Ioan Rus și Vasile Blaga, Ardelean a avut control și influență asupra celor mai importante partide din România, PSD și PD (ulterior PDL). Ardelean a atras în siajul său și un lider influent al PNL, pe senatorul Norica Nicolai, vicepreședinte al partidului, care, pe parcursul celor două mandate parlamentare obținute la Cluj-Napoca, a fost cazată într-un apartament din hotelul Cluj-Napoca, proprietatea SC SMAV Exim SRL, firmă deținută și controlată în realitate de Virgil Ardelean și de omul de afaceri Sever Mureșan, condamnat penal pentru afaceri legate de Banca Dacia Felix. Este de observat că inițialele SMAV din denumirea firmei vin de la numele Sever Mureșan și Ardelean Virgil. Hotelul Napoca este cel mai profitabil hotel din Cluj, având un grad de ocupare de aproape 100 % și patru săli solicitate pentru evenimente (nunți, mese de protocol, conferințe ș.a.). La acest hotel, Virgil Ardelean avea obiceiul să se întâlnească și cu fostul director al SRI Virgil Măgureanu, cu care se delecta cu ciorbă de burtă și mămăligă cu brânză de Chendremal (localitate din judeţul Sălaj).

 

Chestorul Ardelean a fost în relații apropiate și cu Elena Udrea și Dorin Cocoș și, prin aceștia, cu președintele Traian Băsescu, îndeosebi prin intermediul protejatului său Gelu Oltean, poreclit «Puiul Vulpii», pe care l-a adus de la Cluj-Napoca în structura centrală a DGIPI și l-a ajutat să devină șef al Direcției Cancelarie, respectiv șef de cabinet al directorului general al DGIPI. În aprilie 2012, în timpul ultimului guvern controlat de PDL, Gelu Oltean a fost numit director general al DGIPI și a fost menținut în această funcție și după instalarea Guvernului USL condus de Victor Ponta, în mai 2012, de către ministrul de Interne Ioan Rus. După demisia lui Rus în urma referendumului din 29 iulie 2012, noul ministru de Interne, Mircea Dușa, a vrut să-l schimbe din funcție pe protejatul lui Virgil Ardelean, dar Ioan Rus s-a deplasat la București pentru a-l salva și a reușit acest lucru în urma unei intervenții la premierul Ponta. Ulterior, Ponta l-a sprijinit pe Oltean să fie avansat chestor și l-a ridicat la rangul de secretar de stat, transformând DGIPI în departament. În iulie 2014, Oltean a fost demis pentru scurgeri de informații și implicare în cazul de corupție de la Cluj în care a fost arestat președintele Consiliului Județean, Horia Uioreanu.

Ioan Rus, alintat Ucu, este originar din localitatea Urișor, comuna Cășei, județul Cluj, și a absolvit Facultatea de Mecanică, Secția tractoare și mașini agricole, din cadrul Politehnicii Cluj-Napoca. În timpul studenției a deținut importanta funcție de președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Centrul Universitar Cluj-Napoca și s-a remarcat drept un activist comunist zelos în universitățile și în complexurile studențești din Cluj. Foști studenți de la Politehnică își amintesc de controalele dure făcute de Rus și ciracii săi pentru a găsi băutură sau femei în cămine. Foști angajați ai hotelului Continental își amintesc de un episod antologic, petrecut cu ocazia unei vizite efectuate la Cluj-Napoca de Nicu Ceaușescu, în calitate de prim-secretar al UTC și ministru al Tineretului, când, după o masă tovărășească la cel mai luxos restaurant al Clujului, Rus și alți colegi au dorit să-l însoțească până la camera din hotel, iar fiul cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu le-a cerut să-l urmeze mergând în patru labe și lătrând precum câinii, sarcină de care s-au achitat cu multă râvnă.

După absolvirea facultății, Rus și-a făcut stagiatura ca inginer la Trustul SMA Cluj, apoi a devenit asistent la Politehnica din Cluj-Napoca, unde a parcurs toate gradele didactice până la cel de profesor universitar. După Revoluția din decembrie 1989 a devenit capitalist, înființându-și o firmă de comercializare produse alimentare, îndeosebi conserve. A falimentat în mai multe afaceri până ce s-a asociat cu Ion Țiriac în SC Napoca Construcții, care a devenit una dintre cele mai puternice firme de construcții din județul Cluj. Rus și Țiriac au mai înființat firma RMB Inter Auto, care a devenit reprezentanța Mercedes pe Transilvania. Rus a mai înființat și firma Autosincron SRL, care comercializează mașini Ford și Land Rover.

Aproape concomitent, Rus a început să facă și carieră politică în democrație. În 1994 a intrat în PDSR, în 1996 a ocupat funcția de prefect al județului Cluj, iar în iunie 2000 a fost ales președinte al Consiliului Județean Cluj. În decembrie 2000 a fost numit ministru de Interne în Guvernul Năstase, ocupând această funcție până în primavara anului 2004, când a candidat pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, dar a fost învins de candidatul PD, Emil Boc. În 2001, Rus a devenit președinte al Organizației județene Cluj a PSD și vicepreședinte național al partidului, funcții din care a constituit Grupul de la Cluj din PSD, împreună cu ministrul Informațiilor Publice, Vasile Dâncu, și cu negociatorul șef pentru Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, grup la care s-a raliat și ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, președintele Organizației județene Timiș a PSD. La Congresul PSD din ianuarie 2005, Rus a fost principalul artizan al înfrângerii lui Ion Iliescu și al alegerii lui Mircea Geoană în funcția de președinte al PSD. La Congresul PSD din februarie 2010, Rus și apropiații săi l-au abandonat pe Mircea Geoană în favoarea lui Victor Ponta, pactizând cu ceilalți susținători importanți ai acestuia : Ion Iliescu, Adrian Năstase și Miron Mitrea. Ioan Rus a revenit, pentru o perioadă de câteva luni, ca ministru de Interne în guvernul Ponta I, iar în vara acestui an a preluat Ministerul Transporturilor în Guvernul Ponta III. La Congresul din aprilie 2013, Rus a revenit și la vârful PSD, fiind ales vicepreședinte regional pe Transilvania și devenind astfel cel mai important susținător al lui Victor Ponta din Ardeal.

După ce a dobândit funcții de demnitate publică, Ioan Rus și Ion Țiriac i-au cesionat Napoca Construcții omului de afaceri Ioan Bene, pe care l-au folosit ca interfață în afacerile lor în domeniul construcțiilor. Bene a înființat ulterior SC Ben SRL, profilată tot pe construcții, care a devenit și ea firmă de top în domeniu datorită sprijinului lui Ioan Rus. Firmele Napoca Construcții și Ben Ben au obținut o serie de lucrări importante și bănoase în județele Cluj și Sălaj îndeosebi, deținând aproape monopolul în domeniul construcțiilor în zonă. Beneficiind de influența politică a lui Rus, firmele administrate de Bene au obținut lucrări importante sub antrepriză și la Autostrada Transilvania, care a fost atribuită companiei americane Bechtel. Ioan Bene și copiii lui Ioan Rus sunt asociați de câțiva ani la hotelul Meridian din Cluj-Napoca. În urbea de pe Someș se spunea că Ioan Bene și firmele administrate de acesta au fost cei mai importanți sponsori locali ai PSD.

După ce Victor Ponta a devenit președintele PSD, Ioan Rus a căutat să-i capteze bunăvoința prin toate mijloacele, dorind să-l atragă în siajul său și al lui Ion Țiriac. Cu ocazia vizitelor efectuate la Cluj, în calitate de lider al PSD și apoi de șef al guvernului, Ponta a fost găzduit de Rus la vila sa din Cluj-Napoca sau la cabana sa de la Someșul Rece. În 2010, firma lui Rus și Țiriac, RMB Inter Auto i-a oferit lui Ponta o mașină de curse prin firma pilotului Edwin Keleti, Auto Media, cu care participa la raliuri, pentru care a fost încheiat un contract de barter contra publicitate.

După ce Victor Ponta a devenit prim-ministru, a început să se apropie de acesta și de PSD și chestorul Virgil Ardelean, care, după trecerea în rezervă, și-a înființat un serviciu privat de informații sub acoperirea unei firme de protecție și pază, SC Arvifox Vision Security SRL, în care este asociat cu fiul său Alin. Este de observat și în acest caz, referitor la denumirea firmei, că AR vine de la Ardelean, VI de la Virgil, iar fox este denumirea în limba engleză pentru « vulpe », porecla sa binecunoscută. Această firmă îşi are sediul social în București, Str. Dragoș Vodă nr. 6, Sectorul 2, dar funcționează la sediul firmei lui Ion Țiriac de lângă Ambasada Chinei. Conform unor foști șefi din DGIPI, Virgil Ardelean s-a apropiat de Ion Țiriac în perioada în care Ioan Rus era ministru de Interne în Guvernul Năstase, atunci când ar fi distrus probele care îl încriminau pe fiul lui Ion Țiriac pentru trafic de droguri. Potrivit acelorași surse, în ultimii ani, Ardelean a desfășurat activități pentru acoperirea fraudelor firmei de asigurări a lui Țiriac.

Firma de securitate a lui Ardelean asigura informații și realizeaza operațiuni de influențare pentru Victor Ponta, precum și operațiuni de compromitere a adversarilor săi. În această firmă activează aprope toți apropiații lui Ardelean din serviciul secret al MAI, începând cu chestorul Constantin Dârnă, fostul său locțiitor, și cu chestorul Dan Mitică, fostul șef al Serviciului de filaj din DGIPI. Potrivit unor foști șefi din sistem, aproape toți angajații Arvifox Vision Security ar fi ofițeri acoperiți ai DGIPI și sunt plătiți de acest serviciu secret. Și mai grav este că, în activitățile pe care le desfășoară, firma lui Ardelean folosește baza de date a DGIPI, care a fost obținută prin Gicu Păcurar și a fost actualizată de Gelu Oltean, ambii promovați de Ardelean de la Cluj. Se vehiculează ideea că fostul șef al DGIPI, Cornel Șerban, ar fi fost reținut de DNA în dosarul Puiu Popoviciu pentru ca a sesizat scurgerea informațiilor din serviciu către Virgil Ardelean și de la acesta spre Elena Udrea și Traian Băsescu. Pentru a-l reduce la tăcere și a-l scoate din sistem, Ardelean și Oltean ar fi apelat la cunoștințe mai vechi din Cluj de la DNA, procurorul-șef Daniel Morar și procurorul șef de secție Doru Țuluș, care au instrumentat reținerea lui Șerban, cu concursul șefului său de cabinet Gelu Oltean. Având în vedere gravitatea acestor aspecte, prin care a fost afectată siguranța națională, consider că se impune chemarea de urgență a fostului director SRI, George Maior, în fața Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, pentru a fi audiat referitor la activitățile desfășurate de serviciul privat de informații patronat de Virgil Ardelean. O problemă care se ridică este aceea că Maior este originar tot din Cluj-Napoca, iar Ioan Rus, prietenul și protectorul lui Ardelean (pe care îl alintă « Căruntu », cu conotație de înțelept și atotștiutor), i-a fost naș la prima căsătorie.

Pe lângă informații, structura politico-informativă condusă de chestorul Virgil Ardelean și ministrul Ioan Rus și finanțată de Ion Țiriac trebuia să asigure resurse financiare pentru campania electorală a prezidențiabilului PSD Victor Ponta. O posibilă sursă de finanțare ar putea fi suma de două milioane de euro obținută de Ioan Rus în vara lui 2014 prin cesionarea a 15 % din capitalul RMB Inter Auto firmei asociate a lui Ion Țiriac. Conform unor ofițeri de informații, o posibilă sursă de fonduri de campanie ar fi fost tenebroasa afacere a contractului de 263 de milioane de euro încheiat în toamna anului 2013 de obscura până atunci firmă clujeană Energon Power & Gas cu Hidroelectrica, afacere care a căzut în urma arestării, pentru mită de 1,4 milioane de euro, a consilierului ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, și a directorului comercial al Hidroelectrica, Eugen Brădean. Energon Power & Gas este o firmă-paravan pentru afaceri cu energie, controlată de chestorul Virgil Ardelean, fiul acestuia, Alin, fiind până relativ recent asociatul principal și patronul de facto al acesteia. Actualmente, asociat principal al acestei firme, cu 99 % din capitalul social, este un off-shore din Cipru (ECG Central European Gas Limited), iar administrator este un oarecare Rareș Criste, cunoscut drept un apropiat al lui Virgil Ardelean și Gelu Oltean. Interesant este că Mihăilă și Brădean au fost trimiși rapid în judecată de DNA și au fost condamnați cu celeritate maximă, dar și cu multă îngăduință, pentru luare de mită, dar a fost pusă batista pe țambal în privința mituitorilor, care nu au fost inculpați și deferiți justiției.

Ioan Rus și-a pierdut cel mai important sponsor din Cluj în urma arestării lui Ioan Bene, în vara acestui an, pentru dare de mită, în dosarul președintelui Consiliului Județean, Horia Uioreanu. Un alt sponsor potențial al lui Rus, árpád Pászkány, cunoscut ca patron al CFR Cluj și Polus Transilvania (care și-a ridicat afacerile cu sprijinul companiei canadiene Trigranit, controlată de reprezentanți ai emigrației maghiare), cu care Rus a fost asociat la postul regional de televiziune Transilvania Live, a plecat din România de câteva luni, se spune că de frica unor anchete penale. Conform unor surse judiciare, nu se anunță zile senine nici pentru Ioan Rus, întrucât Horia Uioreanu ar fi declarat că acesta a intervenit în vederea efectuării unor plăți de Consiliul Județean Cluj către firmele oamenilor de afaceri Ioan Bene și árpád Pászkány. Totul depinde de modul de selecție politică al DNA. Deocamdată, la Cluj-Napoca, tot mai mulți oameni, de la profesori universitari, ziariști, procurori, polițiști şi până la oameni de afaceri și oameni simpli (taximetriști, frizeri, muncitori, agricultori), spun că Ioan Rus este șeful mafiei politice locale și că a depășit măsura. Speranța și salvarea lui Rus ar fi fost ca amicul Victor Ponta să ajungă președinte, iar finul George Maior, prim-ministru. Ghinion.

P.S. Un apropiat al triadei Rus-Ardelean-Țiriac a devenit senatorul Ilie Sârbu,  socrul premierului și candidatului prezidențial al PSD, Victor Ponta. Potrivit unor foști șefi din DSS, în anul 1976, pe când era profesor la Seminarul Teologic de la Caransebeș, Ilie Sârbu a fost recrutat ca informator în probleme « culte-secte » în rețeaua Direcției I a Securității (structură cu atribuții explicite de poliție politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R (rețea) sub numele conspirativ « Ovidiu Marinescu ». După 1981, când a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului, la recomandarea socrului său, care era colonel de Securitate, Ilie Sârbu a fost pregătit și încadrat ca ofițer acoperit (ODC) în Centrul de Informații Externe (CIE), serviciul de spionaj extern al Securității, fiind trimis în misiuni informative în mai multe state occidentale : Elveția, Marea Britanie și Republica Federală Germania. În jurul anilor 2000, după ce ofițerul său de legătură, colonelul Constantin Găină, a fost încadrat în Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, acesta i-a raportat noului său șef, chestorul Virgil Ardelean, că l-a avut în legătură pe Ilie Sârbu și i-a solicitat aprobare să-l mențină în contact operativ, cu înregistrare în evidența ofițerilor acoperiți ai DGIPI. Profitând de faptul că Ilie Sârbu a devenit ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase și vicepreședinte al PSD, chestorul Ardelean a încercat să-l folosească în scopuri politice și de afaceri, confirmând încă o data ascendentul și controlul serviciilor secrete asupra clasei politice din România.

Senator independent Valer Marian

 

În urma publicării materialului, Virgil Ardelean a transmis un drept la replică ziarului BURSA pe care îl redăm mai jos.

Domnule REDACTOR ŞEF,

În conformitate cu prerogativele legale şi etice, cu relevanţa publică a “Dreptului la Replică”, vă rog să acceptaţi publicarea următorului răspuns la articolul cu titlul “De ce a fost schimbat din funcţie şeful Serviciului Secret al M.A.I.”, găzduit de cotidianul “BURSA” în ediţia din 30.07.2014.

Sunt Generalul (r.) dr. VIRGIL ARDELEAN, pensionar M.A.I. din 2010 şi demisionar din funcţia de Şef al Serviciului Secret al M.A.I. din 2006 (au trecut de atunci cca. 8 ani), dată de la care nu am niciun contact, direct sau indirect cu persoane care ocupă funcţii în instituţiile fundamentale ale statului, prin urmare nici cu Preşedintele României şi nici nu am vreun interes, deocamdată, să mă implic în mize politice.

M-am retras din zona publică şi m-am dedicat unui business privat, având parteneri de afaceri cu o anumită pondere în economia României. Îmi păstrez valorile şi convingerile, conştient că numai respectând codul onoarei şi legea putem contribui – fiecare dintre noi cu părticica lui – la progresul şi bunăstarea acestei ţări.
Nu mă pronunţ asupra generozităţii cu care cotidianul BURSA a publicat, integral, declaraţia de presă a domnului VALER MARIAN, un individ recunoscut drept autor a numeroase reclamaţii, rareori cu suport în realitate; este o chestiune de opţiune şi politică editorială.

De asemenea, nu doresc să comentez, să apăr sau să culpabilizez o serie de aserţiuni care nu fac referire directă la mine.

Sper ca, în instanţa de judecată, autorul acestei declaraţii de presă să-şi poată demonstra susţinerile. Nu pot fi nepăsător atunci când îmi sunt atribuite fapte despre care nu am ştiinţă, când activitatea mea – fie cea din fruntea Serviciului de Informaţii al Ministerului Afacerilor Interne, fie cea actuală, de om de afaceri – este prezentată într-o lumină nefavorabilă, cu episoade ce ar contraveni legii. La fel cum nu pot fi indiferent atunci când imaginea mea publică are de suferit fără îndreptăţire.

Fac precizarea că NU MĂ BUCURĂ dar NICI NU DEPLÂNG schimbarea din funcţie a domnului chestor principal GELU OLTEAN, nu cunosc şi nici nu este treaba mea să cunosc detalii legate de activitatea sa sau a Serviciului Secret al M.A.I., la opt ani de la demisia mea din fruntea acestui serviciu.

VALER MARIAN a făcut, în schimb, afirmaţii grave: că “dinspre Serviciul de Informaţii al M.A.I. s-ar fi scurs informaţii spre mine şi, de la mine, către doamna Elena Udrea şi către domnul Traian Băsescu, că aş fi manevrat alegerile prezidenţiale, ca ar fi evidentă implicarea / vinovăţia mea în dispariţia lui Omar Hayssam.

Acuzele îmi par a avea iz şi conţinut specifice unui sindrom patologic, manifestat prin dezechilibre de judecată bazate pe analize şi aprecieri imaginative, dincolo de realitate.

Sper că acest domn VALER MARIAN – un senator “independent” ce-şi doreşte să treacă în ochii opiniei publice drept un justiţiar de vocaţie – să aibă forţa şi, mai cu seamă, “prietenii” necesari care să-l ajute să demonstreze în faţa completului de judecată cum aş fi folosit în activităţi private informaţii- secrete de stat, să probeze implicarea mea în manipularea softului alegerilor prezidenţiale din 2012 sau în fuga lui HAYSSAM, aşa cum sugerează (in)direct.

Profit de oportunitatea acestui drept la replică pentru a-i adresa şi un mesaj lui VALER MARIAN: Dumnezeu să vă dea înţelepciune şi cât mai mulţi “prieteni adevăraţi” care să vă “informeze” cu lucruri reale în ceea ce mă priveşte (am mai promovat public această idee) şi anume: asasinarea de către mine a lui MIHAI VITEAZUL, influenţarea câmpului magnetic al TERREI şi, uneori, stimularea în profunzime a manifestării circumvoluţiunilor din creierul uman. Cât despre circumvoluţiuni, între noi fie vorba, n-ar fi rău ca anumiţi specialişti să le analizeze şi pe ale dumneavoastră.

În rest să auzim numai de bine”.

Declarația lui Valer Marian care l-a iritat pe Ardelean, publicată de Bursa și Cotidianul.ro

“Opinia publică a aflat luni pe înserate, din Monitorul Oficial, că premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliţie Gelu Oltean, având rang de secretar de stat, la cererea vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul de Interne Gabriel Oprea. Nici premierul Ponta nici vicepremierul Oprea şi nici schimbatul Oltean nu au oferit vreo explicaţie până în prezent. Șeful Guvernului a afirmat laconic aseară la un post de televiziune că nu are nimic de reproşat chestorului Gelu Oltean şi că l-a eliberat la cererea vicepremierului Oprea, urmând să primească alte însărcinări în cadrul MAI.

Realitatea este însă cu totul alta. Chestorul Oltean a fost tras pe linie moarta, când vicepremierul Gabriel Oprea l-a chemat de urgenţă la cabinetul său şi i-a comunicat că va preda conducerea operativă a DIPI locţiitorului său, Gheorghe Nicolae, transferat de la SRI, unde a avut gradul de colonel. Totodată, vicepremierul Oprea i-a spus că începând din ziua respectivă va sta permanent în timpul programului de lucru într-un birou situat lângă cabinetul său. În momentul în care a fost invitat telefonic la cabinetul ministrului Oprea, chestorul Gelu Oltean se afla la o întâlnire cu chestorul Terente Merce, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Traian Băsescu, cu care se află în relaţii de amiciţie şi de cooperare informativă de aproape un deceniu. Acest Terente a fost şeful SIPI Bihor şi locţiitor al şefului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), în ultimii ani de şefie ai chestorului Virgil Ardelean, cu care se află în relaţii foarte apropiate, ca şi Gelu Oltean de altfel. Oltean a plecat grăbit de la întâlnire, dar a întârziat circa 30 de minute faţă de ora fixată de vicepremierul Oprea.

Întâlnirea dintre chestorii Oltean şi Merce a avut loc în plin scandal Bercea Mondial, referitor la care există indicii că a fost orchestrat cu ajutorul serviciului secret al MAI şi a născut bănuieli că demisul Oltean a fost implicat în scurgerea unor informaţii către Palatul Cotroceni şi în distrugerea unor interceptări audio-video care se refereau la preşedintele Traian Băsescu. În ultimele zile au apărut speculaţii că ”bătrânul de la Cotroceni” invocat de procurorul Eugen Iacobescu ar putea fi consilierul prezidenţial Terente Merce.

Originar din Cluj-Napoca (ca şi mentorul şi protectorul său) şi poreclit ”Puiul Vulpii”, Gelu Oltean îşi datorează întreaga carieră profesională din ultimele două decenii chestorului Virgil Ardelean, zis Vulpea, cunoscut drept cel mai viclean şi longeviv şef al serviciului secret al MAI (1999-2006). Ardelean l-a promovat şef al SIPI Cluj şi l-a sprijinit ulterior să devină ataşat de Interne în Italia, şef al Direcţiei Cancelarie din DGIPI (respectiv şef de cabinet al şefului DGIPI şi şef al ofiţerilor acoperiţi ai serviciului secret al MAI) şi, în fine, director general al DIPI. Gelu Oltean a fost promovat şeful DGIPI de fosta guvernare PDL-UNPR-UDMR şi nu numai că a fost menţinut în funcţie de guvernarea USL, dar a fost înălţat în grad şi în rang. Oltean a fost numit şef interimar al DGIPI în cursul lunii aprilie 2012 sub Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu de către ministrul de Interne Gabriel Berca, la recomandarea chestorului Virgil Ardelean, cu concursul cuplului proprezidenţial Elena Udrea-Dorin Cocoş şi cu girul preşedintelui Traian Băsescu. În data de 21 mai 2012, după preluarea guvernării de către USL, în calitate de senator PSD, i-am adresat o amplă interpelare ministrului de Interne Ioan Rus, prin care i-am solicitat, printre altele, şi demiterea şi tragerea la răspundere disciplinară şi penală a şefului DGIPI, comisarul-şef Gelu Oltean, arătând că foşti subalterni ai acestuia îl acuză de implicare în favoarea preşedintelui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, de încălcare a legii siguranţei naţionale şi de afaceri dubioase cu cetăţeni români şi străini. Ministrul Rus nu mi-a răspuns însă la interpelare, iar în cursul lunii respective l-a definitivat pe Oltean în funcţia de şef al serviciului secret al MAI. Nu este un secret că Rus, clujean şi el, este un prieten vechi, apropiat şi devotat al chestorului Ardelean (pe care îl alintă ”Căruntul”), cu conotaţie de înţelept. Ardelean se laudă inclusiv că ministrul Ioan Rus ar fi creaţia sa şi ceva adevăr există la mijloc dacă avem în vedere relaţia sa cordială cu preşedintele Traian Băsescu din ultimii ani. În cursul campaniei pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 în spaţiul online a apărut un amplu şi detaliat material la adresa şefului DGIPI, Gelu Oltean, intitulat ”Armaghedon 0215. Informaţii despre reţeaua coruptului Gelu Oltean, şeful DGIPI”, în care i se aduceau grave şi multiple acuzaţii de corupţie, de abuz în serviciu şi de încălcare a legii siguranţei naţionale. Cea mai gravă acuzaţie era că, în perioada în care a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Cancelarie din DGIPI ar fi livrat permanent date actualizate din arhiva electronică a serviciului secret al MAI firmei private de protecţie şi pază a chestorului (rez.) Virgil Ardelean, SC Arvifox Vision Security SRL, cu punct de lucru la sediul firmei lui Ion Țiriac din Bucureşti, lângă Ambasada Chinei. Conform materialului invocat, chestorul Ardelean ar fi primit anterior baza de date a DGIPI de la fostul său subaltern Gicu Păcurar, originar tot din Cluj-Napoca.

Interesant, dar şi suspect vizavi de legea siguranţei naţionale, este faptul că la firma privată a chestorului Ardelean activează foarte mulţi foşti şefi şi ofiţeri acoperiţi de la DGIPI. În anul 2010, întrucât şeful de atunci al DGIPI, comisarul-şef Cornel Șerban, a sesizat scurgerea de informaţii din serviciu către Virgil Ardelean şi de la acesta spre Elena Udrea şi Traian Băsescu, Gelu Oltean a oferit informaţii compromiţătoare despre acesta procurorului-şef DNA, Daniel Morar, şi procurorului şef de secţie Doru Țuluş, ambii originari din Cluj-Napoca, şi, profitând de calitatea sa de şef de cabinet al şefului DGIPI, a înlesnit procurorilor instalarea de tehnică de interceptare în cabinetul acestuia. Atunci, pentru a putea fi schimbat din funcţie, comisarul-şef Cornel Șerban a fost reţinut 24 de ore de către procurorii anticorupţie în dosarul Puiu Popoviciu. În pofida acestor acuzaţii grave, după câştigarea alegerilor parlamentare de către USL, premierul Ponta a transformat DGIPI în departament şi l-a ridicat pe şeful acestui serviciu secret la rang de secretar de stat. Mai mult, drept recunoştinţă pentru serviciile aduse, la sugestia premierului Victor Ponta şi la propunerea ministrului de Interne Radu Stroe, în cursul anului 2013, a fost avansat la gradul de chestor şi a primit două stele, una de Ziua Poliţiei şi una de Ziua Naţională. În toamna anului 2013, Gelu Oltean a avut tangenţă cu tenebroasa afacere a contractului de 263 de milioane de euro, încheiat de obscura până atunci firmă clujeană EnergoPower & Gas cu Hidroelectrica, în care au fost arestaţi şi trimişi rapid în judecată pentru o mită de 1,4 milioane de euro consilierul ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, şi directorul comercial al Hidroelectrica, Eugen Brădean. A fost cel mai fabulous contract din istoria Hidroelecrica şi, potrivit unor ofiţeri de informaţii, avea drept scop şi asigurarea de fonduri pentru campania prezidenţială din această toamnă. Energo Power & Gas este o firmă-paravan pentru afaceri cu energie controlată de chestorul Virgil Ardelean, fiul acestuia Alin fiind până relativ recent principalul asociat şi patronul de facto al acesteia. Poate ne spune mai multe un alt clujean, Geoge Maior, directorul SRI, finul lui Rus şi amic cu Ardelean. Mai ales că în data de 26 octombriei 2013 presa şi unele servicii l-au imortalizat pe şeful DGIPI Gelu Oltean în incinta aeroportului Cluj-Napoca în timp ce îl prelucra informativ pe Rareş Cristea, administratorul şi asociatul-paravan al firmei Energo Power & Gas, care tocmai aterizase de la Bucureşti, unde fusese citat şi audiat în ziua precedentă la DNA. În ziua respectivă, alături de alţi oficiali clujeni (preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul judeţului, vicepreşedintele regional al PSD, Ioan Rus, ş.a.), chestorul Oltean era prezent la aeroport pentru a-l întâmpina pe premierul Victor Ponta, care fusese invitat şi era aşteptat la inaugurarea noii piste a aeroportului, dar n-a mai venit din cauza protestelor anunţate la adresa sa. Gelu Oltean a scăpat până acum basma curată graţie protecţiei asigurate de binefăcătorul său interesat Virgil Ardelean şi de relaţiile transpartinice asigurate de acesta, îndeosebi cu fostul ministru de Interne de la PSD Ioan Rus, cu fostul ministru de Interne de la PDL Vasile Blaga, cu fostul consilier prezidenţial şi ministru PDL Elena Udrea şi cu fostul senator PNL Norica Nicolai, actualmente europarlamentar, iar mai nou, chiar cu premierul Victor Ponta. Consider că a venit vremea ca Oltean să răspundă şi, în acest sens, solicit DNA, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI să facă lumină asupra acuzaţiilor de corupţie, de abuz şi de încălcare a legii siguranţei naţionale lansate la adresa sa. Totodată, este un moment potrivit să fie luat la întrebări şi cel mai vechi locţiitor al lui Oltean, chestorul Zărnică Nelu, despre care şefi ai unor structuri de informaţii din judeţul Braşov spun că are multe bube penale. Acest Zărnică a fost şeful SIPI Braşov şi trebuia schimbat din funcţie după un control de fond, dar a fost salvat de Oltean, care l-a promovat în 2012 în funcţia de şef al Direcţiei de Informaţii din DGIPI, iar în 2013 a fost avansat chestor şi a fost numit locţiitor al şefului DGIPI pe probleme de autoprotecţie. Zărnică este acuzat că a fost implicat inclusiv în retrocedări imobiliare frauduloase, îndeosebi pe raza staţiunii Poiana Braşov, de unde au profitat şi unii şefi ai săi. Pentru a veni în sprijinul organelor de anchetă, anexez o amplă şi detaliată informare privind cariera profesională şi infracţională a demisului Gelu Oltean, întocmită de ofiţeri care au deţinut funcţii importante în DGIPI, care mi-a parvenit în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi care conţine date în plus faţă de materialul apărut în presă sub formă de Armaghedon”.

Surse : Preluare integrala din :Valer Marian, Antena 3, Gazeta de Cluj, cotidianul.ro, agerpres

 

Related posts