“La vremuri noi, tot noi” – Hexi Pharma a fost fondata de doi comunisti-nomenclaturisti pe banii Spitalului Universitar din București

Compania Hexi Pharma Co. a fost creată de un fost inspector general la Direcția Farmaceutică din Ministerul Sănătății din perioada comunistă, care a devenit, după Revoluție, primul secretar al nou-înființatului Colegiu al Farmaciștilor din România.

Hexi Pharma Co. a fost înființată în decembrie 1994, sub numele de Universitar Farma SRL, de două persoane: Ion Mateescu, născut în martie 1924, și Virgiliu Condrea, tatăl celui care conduce și astăzi compania, Dan Alexandru Condrea.

Cei doi au depus, în 15 decembrie 1994, cererea de înmatriculare numărul 56540, înscrierea firmei Universitar Farma realizându-se șase zile mai târziu, în 21 decembrie. Conform documentelor de la Registrul Comerțului, Mateescu avea 40 la sută din firmă, iar Condrea-senior era acționarul majoritar, cu 60 la sută.

Virgiliu Condrea era, în anii ’90, farmacist-șef la Spitalul Universitar din București, unde firma a și primit un sediu de la conducerea instituției. In aceasta calitate, el a reusit sa primeasca gratis un spaţiu de 100 de metri în incinta farmaciei Spitalului Universitar  Firma a functionat la aceasta adresa intre anii 1994 si 2005

Mai mult, Spitalul Universitar București a si finatat initial firma. În 1994, Hexi Pharma – la vremea respectivă Universitar Farma – a primit de la Spitalul Universitar pe langa spaţiul pentru activitatea de producere de medicamente şi acoperirea a 20% din cheltuielile de producţie. Digi24 a obţinut si a publicat, în exclusivitate, contractul semnat de Sorin Oprescu, directorul Spitalului Universitar, şi de Ion Mateescu, director, şi Virgil Condrea, şef de producţie al Universitar Pharma.

În timp ce spitalul plătea cea mai mare parte a cheltuielilor, firma care avea să se transforme în Hexi Pharma avea puţine obligaţii. Trebuia să colaboreze cu laboratorul instituţiei sanitare, pentru a-şi stabili producţia de medicamente în funcţie de necesităţile spitalului. Însă contractul nu impunea vreo cotă de produse care ar fi ajuns, gratuit, la bolnavi. Se preciza doar că Universitar Pharma „ asigura în primul rând necesităţile spitalului la produsele la care vor exista solicitări”.

Singura cheltuială făcută de firmă era de 80% din costurile de producţie. În ceea ce priveşte profitul, acesta se împărţea tot în proporţie de 20-80. Adică, Spitalul Universitar, care punea la dispoziţie spaţiul şi achita majoritatea cheltuielilor, primea 20%. 80% ajungeau la patronii Universitar Pharma.

Pe, de alta parte, potrivit datelor obținute de EurActiv.ro, Ion Mateescu, primul asociat al lui Virgiliu Condrea, a fost angajat în poziții de conducere la Direcția Farmaceutică a Ministerului Sănătății din 1956 până în 1987, când a ieșit la pensie.

„Până în 1968, Mateescu a fost ocupat poziția de șef serviciu, iar după aceea a devenit inspector general la Direcția Farmaceutică”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Sănătății la solicitarea EurActiv.

Cei doi au fost sefi și înainte, și după Revoluție. După Revoluția din 1989, la înființarea Colegiului Farmacștilor din România, Ion Mateescu a devenit secretar al organizației, ocupând această poziție din 1990 până în 1992.

Actualul președinte al forului, profesorul universitar doctor Dumitru Lupuliasa, a confirmat pentru EurActiv că Mateescu a lucrat în Ministerul Sănătății în perioada comunistă, după care a fost primul secretar al Colegiului Farmaciștilor din România.

Și tatăl lui Dan Alexandru Condrea a fost o persoană importantă în lumea farmaciei românești în anii comunismului. Potrivit lui Lupuliasa, Condrea-senior a fost inspector la Oficiul Farmaceutic nr. 1 din București, instituție care,printr-un act normativ din 1968, a fost trecută în subordinea Ministerului Sănătății.

„Din câte știu, domnul Condrea a fost, înainte de Revoluție, inspector la Oficiul Farmaceutic nr. 1 din București. Apoi, după Revoluție, în perioada 1990-1992, domnul Virgiliu Condrea a fost președintele Colegiului Farmaciștilor – Filiala București”, a mai declarat Lupuliasa, care este șeful farmaciștilor români din 1994 până astăzi.

Potrivit documentelor de la Registrul Comerțului, Mateescu a fost și primul administrator al Universitar Farma SRL. El a părăsit firma în 12 aprilie 1996, atunci când i-a cesionat participarea sa de 40 la sută fiului partenerului său, pe atunci student. Așa apare în Hexi Pharma Dan Alexandru Condrea, actualul patron al controversatei afaceri.

Este momentul la care Hexi Pharma Co. devine o afacere de familie: asociați sînt Condrea-senior și Condrea-junior, iar administrarea firmei este preluată de soția lui Virgiliu Condrea, Constanța. Business-ul și-a schimbat numele în 2005, devenind Hexi Pharma Co., și a rămas în familia Condrea până astăzi, când asociați sunt Dan Alexandru Condrea și logodnica sa, Uliana Ochinciuc, medic oftalmolog. Virgiliu Condrea a murit în 2011.

Ion Mateescu a murit la doar câteva zile după ce Gazeta Sporturilor a început să publice serialul privind ilegalitățile comise de Hexi Pharma Co. Avea 92 de ani. Colegiul Farmaciștilor din România a publicat, imediat după sărbătorile de Paște, un anunț prin care-și exprima condoleanțele pentru familia fostului coleg.

Related posts