Jihad à la roumain sau aria calomniei

guvern

Pe principiul bolsevic “denigreaza, denigreaza ca tot ramane ceva” si “nu lasa pe maine ce poti calomnia azi” PSD-istii din toate partidele, din ONG-urile aferente plus “cetatenii simpli si independenti”  au pornit deja jihadul impotriva guvernului Ciolos.

Nu-i nevoie sa fii “fin analist” sau expert in ceva ca sa-i identifici. Se vad de la o posta. Trebuie totusi sa recunostem ca, de aceasta data, strategii au facut un efort sa ofere tuturor categoriilor cate ceva. S-au prins pana si ei ca nu suntem toti la fel. Nu s-au prins inca si de faptul ca nu suntem toti atat de prosti cum ne cred ei. Doamne-fereste, nu spun ca Romania nu detine prosti. Detine, dar, politic vorbind, pana si prostii sunt si ei structurati pe categorii. Ca atare, strategii jihadului dambovitean au alcatuit un pachet de oferte variat, sa aiba prostul de unde alege.

Pentru prostul “independent” si cu tendinte anarhiste, la care a prins excelent lozica “toate partidele aceeasi mizerie” a aparut categoria  “vocea strazii”. Alcatuita din vasnici purtatori de cuvant nealesi si nedesemnati, “intelectualii independenti si deontologi” invoca, sub sigla “noi poporul”,  victimele de la #Colectiv ca motiv al contestarii ante-factum a noului guvern folosind sintagma “s-au instalat peste cadavre de tineri”. Se pare ca “strategii” n-au pregatit prea bine pe jihadistii astia, probabil i-au considerat buni de explodat, pentru ca daca-i intrebi daca era mai bine sa ramanem fara guvern dupa demisia lui Ponta, moralistii de duzina clacheaza si se sinucid comunicational dezvaluindu-si provenienta prin replici de genul “e guvern pus de mutul R2D2”.

Pentru talibanul PSD-ist loial pana la moarte, mare amator de galeti si ulei cu sigla de partid si fan infocat al lui “Victoras – eroul nostru”, s-au elaborat lozinci pe limba lui adica agramata. Va dau cateva exemple copy/paste (scuze, nu m-am putut abtine 😉 )
ScreenShot_20151119155904Comentariile sunt de prisos.

Pentru  cei care se pretind de dreapta`si care au orgolii de intelectuali rafinati, s-a inventat categoria “celebrul …. spune”. Si cum nu se putea sa-l aduca pe “celebrul” sa spuna direct ce se dorea, a aparut un comentariu online la un articol online de la un cont cu numele “celebrului”. Comentariul a fost preluat ca litera de evanghelie de postacii “de dreapta” care sunt la fel de inteligenti sau platiti ca si talibanii PSD-isti de vreme ce nu chestioneaza nici un moment veridicitatea sursei. Asa se face ca “Paul Goma” a inceput sa spuna lucruri trasnite:

ScreenShot_20151119163413

Evident ca mesajul nu provine de la realul Paul Goma care, daca avea ceva de spus pe tema, o facea pe paginile sale si nu comenta la un articol pe o pagina. Dar ce conteaza? Postacii isi fac treaba.

Pentru nationalistii-fundamentalisti s-a creat mesajul “guvernul Soros” dar, in lipsa unor reprezentanti mai de soi ai unor ONG-uri, mesajul acesta nu a prins prea bine la “populatie”.

Se pune intrebarea: De ce, care este motivul acestui jihad coordonat? Raspunsul e simplu. Plecarea de la guvernare a dat acces unor terti la datele financiare ale guvernului Ponta. Vor exista intrebari despre bani, despre cum s-a dublat datoria publica a Romaniei fara a se face investitii desi Ponta se lauda pe toate fronturile ca se platesc datorii. Aceste intrebari se vor pune si noul guvern nu va avea niciun motiv sa nu raspunda la ele cu date si documente. Riscul e mare, pentru ca DNA nu va ezita sa se autosesizeze din oficiu.

In plus, dupa schimbarea nivelului unu, urmeaza schimbari la nivelele doi si trei. Schimbari deja anuntate astazi. Ciolos a afirmat ca va superviza personal procesele de selectie pentru managerii unitatilor de implementare a programelor operationale.

A nu se intelege ca facem aici o pledoarie pro-domo in favoarea guvernului Ciolos. A-l sustine in acest moment, cand n-a avut inca timp sa ne arate ceva, ne-ar plasa in aceeasi tabara cu  jihadistii care critica inainte de a se intampla ceva criticabil. Pledam insa pentru echilibru, pentru intelepciune si pentru o Romanie sanatoasa la cap, in care lauda si/sau critica trebuie sa vina DUPA ce exista motive de lauda si/sau critica.

Schimbarea clasei politice incepe cu schimbarea noastra, a fiecaruia dintre noi. A venit vremea sa gandim fiecare cu creierul propriu, sa vedem dincolo de aparente si de lumea prezentata prin ochii altora si sa nu mai picam in capcane ieftine.

Related posts