Iubindu-te ca o ploaie dezlantuita, peste potopul vietii

Uitam de multe ori ca sunt si esti. Contopiri complete, cu individualitati stralucitoare. Din pisc in abis, luptand cu teama lipsei de eternitate. Intuiam ca atunci cand ne vom iubi, va fi soare, iarba verde si paraul limpede ca lacrimile de iubire de pe fetele noastre. A fost acea sclipire, in care iti admiram adancimile din privire si solduri, cand lumina stelelor iti mangaia parul pe care ti-l sarutam simtindu-ti aroma sufletului.

Afara ploua dezlantuit, ca si iubirea noastra. Eram dependent zilnic de prezenta ta fizica, ecou dezlantuit al pasiunilor mele, urmand ca sa raman putin pervers cu aroma tricoului tau, pe care-l sarutam si-i inspiram mirosul, atunci cand nu observai asta. Iti urmaream fiecare gest, fiecare parte a corpului, sarutand Absolutul in tine.

Te iubeam pe ploaie, si stiam ca in acea zi, voi fi langa tine sa te trec peste potopul vietii. Alchimizare reciproca, transcendenta, toate amestecate in surdina cu arome de Lavazza si Cavalli. Inaltari si caderi extreme, atunci cand daruiam iubirea noastra Divinitatii, iar Tatal tocmai ne redaruia nemurirea.

Iubirea nu intelege pacatul, ca atare il alchimizeaza. Pacatul sau boala nu pot rezista frecventei iubirii, se transforma in energie curata, care spala deopotriva trecut si viitor. Ramane doar prezentul, in care iti spun, putin timid ce e drept… te iubesc.

E liniste, ploaia s-a oprit. Sufletele noastre danseaza un blues pe care-l auzim doar noi si suntem fara haine, pe malul marii. Ne-am transformat in infinit, iar Marea zambeste si ea, martora a eliberarii noastre.

Related posts