INSCOP: Cu 64,6%, Klaus Iohannis ocupă primul loc în topul încrederii românilor în personalitățile politice

Președintele Klaus Iohannis se află pe primul loc în topul încrederii românilor în personalitățile politice, cu 64,6% dintre respondenți care au declarat, în februarie, că au încredere “multă” și “foarte multă” în el, în creștere față de procentul de 60 % din decembrie 2014, relevă datele unui sondaj INSCOP-Adevărul, remise joi AGERPRES.

Poziția secundă în acest top îi revine guvernatorului Mugur Isărescu, (42,1% încredere multă și foarte multă în februarie 2015, față de 45,7% în decembrie 2014), iar pe locul al treilea se clasează Victor Ponta (24,5% încredere multă și foarte multă în februarie 2015, față de 26,1% în decembrie 2014).

Urmează primarul Capitalei, Sorin Oprescu (22,2% încredere multă și foarte multă în februarie 2015, față de 23% în decembrie trecut) și George Maior (21,8% încredere multă și foarte multă în februarie 2015, față de 19% în decembrie 2014).

Potrivit cercetării, Călin Popescu-Tăriceanu ocupă poziția a șasea a clasamentului, cu 19% încredere multă și foarte multă (față de 22,5% în decembrie), urmat de Traian Băsescu cu 17,8% (față de 20,7%) și Mihai Răzvan Ungureanu cu 17,1% (față de 17,8% în decembrie).

Urmează Mircea Geoană cu 16,8% încredere multă și foarte multă în februarie 2015 (față de 18,2% în decembrie), Monica Macovei cu 16,3% (față de 15,6%), Cătălin Predoiu cu 16,2% (față de 15,7%), Alina Gorghiu, cu 12,7%, Crin Antonescu cu 12,4% (față de 14,3% în decembrie), Vasile Blaga cu 10,6% (față de 12,5% ), Corina Crețu cu 10,5%, Theodor Stolojan cu 10% în februarie 2015 (față de 10,4% în decembrie), Emil Boc cu 9,6% ( față de 11,3% ), Ion Iliescu cu 9% (față de 10,8% ), Liviu Dragnea cu 7,3% în februarie 2015 (față de 9,7% în decembrie 2014) și Ioan Rus cu 6,8%.

Pe ultimele trei locuri ale clasamentului încrederii în personalitățile politice se situează Elena Udrea (cu 5,5%, în februarie 2015, față de 8,4% în decembrie 2014), Laszlo Tokes (care beneficiază de încrederea a 4,1% dintre respondenți în februarie, față de 5,3% în decembrie) și Kelemen Hunor (cu 3,7% în februarie, față de 4,8% în decembrie).

Barometrul INSCOP — Adevărul despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 5-10 februarie 2015.

Volumul eșantionului a fost de 1065 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

AGERPRES

Related posts