Idiotul

“Mi-am topit inima în cerneală și am de gând să o vărs pe foaia ta, zi de zi. Nu-mi pasă dacă vei face din ea un avion spre vise. Știu că oricum voi avea bilet în primul rând.” -C.

Abrupt, în abis. O fermă  a animalelor de pradă.

Parafrază la secolul 21, intr-un alt roman de clasă. Scris de Ioana Irinel Popescu. Nu mă trageți de limbă, vă las să pricepeți singuri în seria de articole ce urmează de mâine.

Mi s-a părut că Dostoievski s-a folosit de boala lui Mîșkin doar pentru a realiza o metaforă și a lovi în moravurile epocii sale. De fapt nu prințul este cel bolnav ci întreaga societate, și tocmai din acest motiv încercarea lui de a se integra în mijlocul ei este sortită eșecului. Oamenii nu vor în preajma lor un om curat și incoruptibil, nu vor un Mesia iar ori de câte ori vor avea de-a face cu un asemenea individ nu vor ezita să-l linșeze – acesta mi s-a părut a fi, în linii mari, mesajul pe care a dorit să ni-l transmită Dostoievski.

Ești cam epileptic, observă Aleksandra; dumneata, prințe, ai vrut, probabil, să demonstrezi că nici clipita cea mai scurtă nu trebuie disprețuită, iar uneori cinci minute valorează mai mult decât o comoară. Toate acestea sunt cât de poate de lăudabile, dar, dacă-mi dai voie, o dată ce prietenului dumitale care ți-a povestit toate aceste grozăvii… i s-a comutat pedeapsa, prin urmare i s-a acordat această viață infinită. Ei bine, ce-a făcut el apoi cu această bogăție a lui? A trăit calculând fiecare clipă?

Related posts

Leave a Comment