Iarna, alb si dragoste peste ani

thesnowqueen

E greu pentru fiecare sa intelegem roul pe care il avem aici, in viata de acum. Pe masura trecerii timpului individual, se intampla fapte care nu le poti estima, nici intelege. Poate sincronicitati, in definitiv rezonanta.

In iarna, ca si in viata, visele de la 20 de ani nu corespund cu cele de la 50. Cat poate fi de frumos, sa dai ceva, ca apoi sa primesti intreit. Ca si iarna, iubirea e neconditionata. E timiditatea poate pe care n-ai avut-o la 20 de ani, dar la 50 devine fireasca.

Exista ciclurle de 7 ani. Fiecare dintre noi schimba la 7, 14,21,28,35,42, 49 frecventa de vibratie. Si modul de a face dragoste. Atunci, pe rezonanta sincronicitatilor, e posibil orice. Sa ai impresia ca pierzi totul, cand de fapt castigi nemurirea, te reintalnesti cu tine, cel autentic. Dincolo de  conditionari, afinitati, fie ele si elective.

La inceput, ninge timid, apoi cu tarie. An de an ciclurile se repeta, in interiorul ciclului limita care apare la fiecare 7 ani. Ninge peste dureri, framantari, neimpliniri, sange si durere. Este un bandaj folosit neconditionat de Divinitate, pentru desavarsirea capacitatii de trecere si deopotriva de a renaste.

Noroiul, cat ar fi de respingator, devine alb, acoperit de zapada. La fel si durearea, care se estompeaza in frig. Parafrazand, este clar ca nu intamplator Eminescu s-a nascut iarna, depasind clar cenzura transcedentala, integrand prin durerea purificarii sale , poporul sau in dimensiunea iubirii.

Nu intamplator, mireasa imbraca albul iernii. Este mesajul pe care il intalnesti citind Craiasa Zapezii. Dragostea aduce uitarea, pacatul, ofera in scimb imaginea celor doi copii, deveniti adulti.

“Ce frumosi sunt trandafirii,Dar cad prada ofilirii,Traiul nostru e mai bun, Ca-nflorim si de Craciun”, cantec de referinta din Craiasa Zapezii, cantecul iubirii neconditionate, mai presus de timp.

 

 

 

Related posts