Horia Sulea loveste necrutator in falsul retrocedarilor contelui Mikes

Roy Chowdhury Ecaterina Susana este succesoarea lui Mikes Armin, un grof de pe vremuri, fost proprietar al unor vaste terenuri în Transilvania la început de secol al XX-lea, succesoare care a profitat de legislaţia tipică şi abstractă, plină de lacune şi interpretare de după 1990, pentru a reface cu orice scop averea strămoşului ei, în condiţiile în care există nenumărate dovezi ale faptului că Mikes Armin, în calitate de grof, a fost despăgubit de autorităţile române în perioada anilor 1923 – 1926, aşadar în perioada interbelică, cu mult înainte de reforma agrară prin colectivizare, din anul 1948, moment la care se raportează legislaţia actuală.

Surse de pe piaţă susţin că familia moştenitoare nu avea o dovadă clară că acele terenuri nu au fost deja revendicate prin intermediul Tribunalului de la Paris. De fapt, o parte din actele pentru care familia Roy Chowdhury, numele luat de fiica lui Mikes după căsătorie, a primit moştenirea din Floreşti ar fi dispărut din toate arhivele, atât de la Tribunalul Cluj, cât şi de la Armată.  O parte din terenurile retrocedate sunt chiar de pe suprafaţa actualului mall din Floreşti, aratam intr-un articol anterior .

Pe numele ei întreg, Roy Chowdhury Ecaterina Susana (născută Mikes) intra în proces în calitate de pârât.

În iulie 2015, familia Chowdhury prezintă o ofertă de vânzare primăriei Floreşti, care ar fi avut întâietate la cumpărarea terenurilor aflate pe raza comunei,  pentru un total de peste 90 de ha teren aflat în zona Sub Cetate. Nobilii, cereau 3500 de euro la hectar.
Primarul din Floreşti, Horia Şulea şi-a manifesta interesul pentru ca administraţia să intre în posesia terenurilor, însă a impus câteva condiţii existenţiale pentru ca tranzacţia să se facă în termeni legali şi pentru a nu fi ţepuit.

„Comuna Floreşti, este în principiu, interesată de oferta dvs., dar se impun următoarele precizări:

  1. Vă solicităm să prezentaţi acte recente din care să reiasă calitatea dvs. de proprietari ai acestor imobile( extras CFR care să nu fie mai vechi de 30 de zile);
  2. Ulterior prezentării actelor din care să reiasă calitatea dvs. de proprietari ai acestor imobile, Consiliul Local Floreşti (organ care administrează patrimoniul Comunei Floreşti) va analiza oportunitatea achiziţionării acestor imobile. ”

Făcând cercetări pe teren propriu, Horia Şulea descoperă în extrasul CF că, înainte cu o lună de la oferta primită de la Roy Chowdhury, adică în 11.06.2015 exista o promisiune de vânzare a terenurilor pentru Varga Olipiu Bartolo0meu şi Varga Iulia Corina.

„Act notarial nr. Promisiune bilaterală de Vânzare-Cumpărare nr 2497 din 11.06.2015, emis de Popa Ionuţ Florin.

Se notează antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat între Roy Chowdhury Katalin Zsuzsana şi Roy Chowdhury Arun Gregor, în calitate de promitenţi vânzători şi Varga Olimpiu-Bartolomeu şi Varga Iulia-Corina în calitate de promineţi cumpărători având ca obiect imobilul de sub A1”

Cu alte cuvinte ei deja promiseseră terenul altor doi cumpărători, însă au trecut oferta pe la nasul Primăriei, fără a avea intenţia de a o pune pe aceasta în posesia terenurilor ofertate, arata Gazeta de Cluj, care a avansat puternic in investigatii.

Mai mult pe Gazeta de Cluj

Related posts