Guvernul Cioloş, într-un tur sau în două ture

vocea

Am ascultat cu un amuzament amar mult aşteptatele declaraţii ale lui Dacian Cioloş cu privire la posibilităţile pe care le are Guvernul pentru o eventuală modificare a legii electorale.

Nimic nou. Premierul a prezentat trei posibilităţi pe care le ştia oricum toată lumea, concluzionând, ca de obicei de când a fost investit prin înţelegere politică, că orice ar face el, Guvernul apolitic,  totul ţine până la urmă de voinţa politică. Adică de voinţa PNL, PSD, UNPR, MP, ALDE, UDMR…

Doar una dintre cele trei posibilităţi merită a fi discutată: asumarea răspunderii Executivului în Parlament pentru modificarea legii electorale.

În opinia premierului, un gest de neaplicat cel puţin până în acest moment pe motiv că nu există majoritate parlamentară.

Mai explicit, nu ar exista suficienţi parlamentari care să spună da asumării domnului Cioloş pentru a schimba alegerea dintr-un singur tur a primarilor cu alegerea lor din două tururi.

Matematic şi politic în acelaşi timp, are sens.

Ce nu are sens este cramponarea lui Dacian Cioloş de chiar acel lucru de care se declară neinteresat- puterea.

Se înţelege. În cazul în care Guvernul şi-ar asuma acum răspunderea pentru schimbarea legii electorale, iar parlamentarii în marea lor parte ar da un vot negativ, Dacian Cioloş şi miniştrii săi ar trebui să plece, lăsându-l pe Klaus Iohannis să propună pe cine crede şi vrea pentru a fi prim-ministru. Inclusiv pe Dacian Cioloş.

Şi, de aici, ne-am întoarce iar la Parlament şi voinţa partidelor. Care, însă, de această dată, ar trebui să îşi (şi) argumenteze foarte bine alegerea.

Aşadar, în interesul cui şi pentru cine mai precis preferă Dacian Cioloş să se consulte la infinit cu partidele politice, cele dezavuate complet de valul public ce a condus la actuala formulă executivă?

Pentru că atunci când, oficial, reprezinţi o creaţie o străzii şi o veritabilă alternativă la o clasa politică ce nu mai este dorită, eu nu mai văd motivaţia şi rostul pentru care Guvernul Cioloş tratează exclusiv cu partidele, fără să ridice o secundă problema cea mai importantă după părerea mea: Care este voinţa oamenilor? O voinţă, care, dovedit, este total diferită de cea politică, ajunsă nereprezentativă.

Ceea ce putem vedea limpede ca lumina zilei este că Dacian Cioloş se prezintă în faţa partidelor ca în faţa unor Bocca della Verita, autentice puteri faţă de care premierul se ploconeşte,  aşteptând să i se spună ce să facă.

Strada mult vehiculată (care şi-a pierdut sensul şi importanţa ca orice altceva devenit captură şi fals politic) a fost şi este folosită numai atunci când Guvernul, preşedintele şi partidele au chef şi le este spre folosul exclusiv. În rest, singura stradă pentru domnul Cioloş este cea care duce la Liviu Dragnea, Traian Băsescu, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Călin Popescu Tăriceanu şi restul.

Nu poţi spune că eşti la dispoziţia lumii, nu poţi prezenta un program în care, chipurile, comunicarea cu cetăţenii este prioritară, iar cerinţele şi nevoile lor reprezintă singura voinţă, devenită şi a ta şi, în acelaşi timp, să faci cărări la partide, purtându-te ca instrumentul prin care acestea îşi fac şi dau numere.

Timp în care nici nu te gândeşti o secundă să spui:

Vreau să văd în câte tururi vor să voteze românii, nu să fiţi votaţi voi, politicienilor!

Şi să te numeşti apolitic. Adus de către stradă pentru stradă.

Abia atunci ai fi Guvernul poporului! Nu făcătură politică! Şi nu tehnocrat (o altă utopie tipică nouă).

În toată această cacofonie creată pe seama legii electorale folosită ca temă de campanie, pentru a ne zăpăci şi mai tare, Guvernul Cioloş poate să facă următoarele lucruri:

Să întrebe oamenii.

Să uite drumul către partide.

Să uite de voinţa politică şi să îşi îndrepte coloana.

Bineînţeles, presupunând cu onestitate că este acel Guvern cu adevărat pentru cetăţenii români, nu instalat ca urmare a aranjamentelor politice făcute de partide (şi nu numai!).

Dacă şi numai dacă românii vor prefera să voteze în două tururi, Guvernul Cioloş este dator să îşi asume răspunderea în Parlament. Iar dacă Parlamentul va încălca prin votul său voinţa populară, cu atât mai mult într-un an electoral, precedat de unul de mişcări sociale, va fi de atunci încolo responsabilitatea exclusivă a Parlamentului şi implicit a partidelor de a explica şi demonstra oamenilor din ţara asta de ce a preferat să le desconsidere hotărârea şi să le înlăture astfel un Guvern dovedit apolitic şi de bună-credinţă.

Dar toate aceastea ar presupune, repet, ca Dacian Cioloş să fi fost numit premier cu adevărat ca urmare a cerinţelor străzii, ca preşedintele Klaus Iohannis să fi ţinut cont la modul real de stradă, iar partidele să îşi fi încetat puterea.

 

 

Marina Ene

Consultant politic

 

Related posts