Florestiul va avea in viitor doar persoane civilizate

ipj mascati floresti 010

Compartimentul “Protectia Mediului” din cadrul Serviciului Politiei Locale a Primariei Comunei Floresti a efectuat mai multe verificari pe teren unde a constatat prezenta containerelor suprapline din cauza neridicarii la timp a deseurilor menajere. Politia Locala a sanctionat Operatorul de salubritate  pentru nerespectarea  graficului de ridicare al  deseurilor menajere.

Unul dintre motivele care a generat aceasta situatie il constituie nerespectarea tipului de deseuri stabilit in contractele de salubritate. Populatia arunca si alte tipuri de deseuri nemenajere cum sunt cele provenite din constructii/renovari/decorari interioare, in containerele amplasate langa blocurile in care locuiesc  astfel, punand in dificultate activitatea operatorului de salubritate si “distrugand” estetica comunei.

Nu este interzisa aruncarea acestor tipuri de deseuri doar ca acestea presupun un cost suplimentar de ridicare in functie de cantitate care se achita la operator, pe baza unei comenzi intocmite personal. Pentru evitarea a unor astfel de situatii  pe viitor, Serviciul Politiei Locale va efectua in permanenta verificari pe teren si unde se vor gasi deseuri nemenajere (canapele, dulapuri, moloz, polistiren,etc ) va sanctiona Asociatia de Proprietari de care apartine punctul gospodaresc.

Populatia comunei este in continua crestere si intelegem dorinta oamenilor de a renova/decora locuintele insa acestia au obligatia legala sa gestioneze cu responsabilitate deseurile nemenajere.

 

Serviciul Politiei Locale este in permanenta la dispozitia cetatenilor si poate fi apelat la nr.de tel 0727-809866.

Serviciul ” Politia Locala”

09 decembrie  2015

Related posts