Emil Boc, primeste de la consilierii PSD un dus rece in plina iarna

În atenția domnului Emil Boc

 

Stimate domnule Primar al Municipiului Cluj-Napoca

Având privilegiul și onoarea de a reprezenta locuitorii municipiului Cluj-Napoca în actualul mandat, vă transmitem deschiderea noastră în calitate de consilieri locali pentru a colabora în vederea susținerii tuturor proiectelor ce vor contribui la dezvoltarea municipiului  Cluj-Napoca. Vă asigurăm că veți găsi în noi parteneri pentru aceste proiecte și vă vom propune la rândul nostru proiecte utile orașului.

Observând din presă marea disponibilitate de muncă și interesul în creștere față de viitorul municipiului, vă aducem în atenție câteva promisiuni ale dumneavoastră din ultimii 10 ani:

  • Proiectul „Someș Navigabil” – promisiune din 2004, nerealizată în 2017;
  • Reabilitarea Turnului Pompierilor – promisiune realizată în 2004, nerealizată în 2017;
  • Deschiderea biroului pentru investitori în Primăria Municipiului Cluj-Napoca, concesionarea terenurilor la prețuri mici pentru investitori, înființarea de incubatoare de afaceri, construirea de pasaje pietonale subterane, scutiri fiscale, colectare deșeuri selective; – promisiuni din 2004, nerealizate până în 2017;
  • 000 de locuințe construite cu credit municipal, promisiune din 2004, nerealizată până în 2017;
  • 500 de locuințe sociale construite de primărie – promisiune din 2004 nerealizată până în 2017;
  • Publicarea anuală a modului de cheltuire a banului public- raportul Curții de Conturi ascuns în 2017.

Putem de asemenea enumera și proiecte de foarte mare anvergură asumate în 2008 și nerealizate până în 2017:

  • Realizarea Cartierului Tineretului, proiect promis 2008, în 2017 primăria Municiului Cluj-Napoca este în proces cu partenerul asocierii ce riscă pierderea ½ din terenul pus la dispoziție.
  • Cartierul LOMB – proiect din 2008, eșec răsunător.
  • Sistem Integrat de Management al Deșeurilor- eșec marca PNL.
  • Reabilitarea podului Traian – peste 4 ani de amânări!
  • Centrul Cultural Transilvania – proiect din 2008, nerealizat în 2017;
  • Lucrări finanțate pe fonduri europene blocate, ulterior finanțate din buget local: Reabilitarea Liceului Mihai Eminescu; Cluj Innovation City, Refacerea insfrastructurii „Orașul comoară”;

În calitate de administrator al bugetului Municipiului Cluj-Napoca, buget în valoare de peste 250.000.000 euro, sunteți responsabil de o rațională cheltuire.

Suntem la dispoziția clujenilor cu toată expertiza noastră, pe care îi sigurăm că susținem toate proiectele de interes public și care vor asigura creșterea calității vieții clujenilor.

Pe această cale, domnule primar Emil Boc, vă solicităm  o dezbatere publică reală pe tema bugetului municipiului Cluj-Napoca pe anul 2017.

Cu aleasă prețuire,

Grupul PSD din Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca

Related posts