Dinamo învinsă de CFR Cluj, scor 0-2, în Liga I

cfr

Seară de coşmar pentru Dinamo. Alb-roşiii aveau şansa de a urca pe primul loc în Liga 1, dar au suferit prima înfrângere a sezonului, la capătul unui meci pe care l-a terminat cu trei jucători eliminaţi şi cu antrenorul Mircea Rednic trimis în tribună.

Primul cartonaş roşu primit de dinamovişti a venit în minutul 39.Feussi l-a faultat în careu pe Păun şi a fost avertizat pentru a doua oară de arbitrul Radu Petrescu. Fundaşul dreapta al „câinilor” primise primul galben în debutul partidei, tot după un duel cu Păun.

Greşeala jucătorului camerunez a avut urmări şi pe tabelă. Cristian Lopez a transformat lovitura de la 11 metri şi a deschis scorul în Ştefan cel Mare.Lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru Dinamo în partea a doua. Imediat după revenirea de la vestiare a celor două echipe, antrenorul gazdelor, Mircea Rednic, a fost trimis în tribune, pentru proteste.În fine, cu două minute înainte de final, când scorul era deja 2-0 în favoarea clujenilor, Cosmin Matei a primit direct cartonaşul roşu, după ce l-ar fi scuipat pe Păun.