Despre atitudini : Tinută business ţinută casual ?

Dimineaţa când te trezeşti, după un somn lung şi odihnitor, eşti binedispus şi plin de energie.  Nici prin gând nu îţi trece că cineva sau ceva ar putea să îţi strice ziua. Printr-o replică, printr-o atitudine, printr-un comportament.  Iţi sună cunoscut? Si mie.

Iată ce mi s-a întîmplat week-endul care a trecut.  Fusesm invitată la un eveniment special în cadrul unei companii la care aderasem aproape cu un an în urmă.  Cu toatea cestea, nu am utilizat niciodată produsele lor până acum deoarece compania nu reuşise să mă facă să cred în produsele şi serviciile pe care le oferea.

M-am îmbrăcat într-o ţinută casual-sport de culoare galbenă. Galbenul reprezenta pentru mine culoarea entuziasmului şi motivaţiei.  Toată lumea era la costum.  Eu mă îmbrăcasem aşa ca să văd ce se

Întâmplă. Am avut astfel şansa de a studia comportamentul oamenilor în situaţii neaşteptate.  Ceea ce a ieşit veţi citi în continuare.

A venit la mine o doamnă care mi-a spus:

– “Vă rugăm să mergeţi să vă schimbaţi. Nu puteţi participa la evenimentul acesta îmbrăcată aşa”.

– “Dar ce are ţinuta aceasta?”, am întrebat.

– “Regulile nescrise spun că la astfel de venimente trebuie participat în ţinută business, nu aşa”.

– “ţinută înseamnă caracter şi comportament, nu o haină pe care o ai pe tine.  Energia începutului este foarte importantă, am continuat. Aceasta este energia începutului acestui eveniment. Dacă aţi început aşa această zi, mă gândesc cum o să se termine.

Doamna mi-a chemat un taxi ca să mă duc să mă schimb.   S-a oferit să mi-l şi plătească şi a aşteptat cu mine pănă ce taxiul a venit. A vrut să fie sigură că plec.

De multe ori în viaţă ne împiedicăm în detalii care, de multe ori, sunt inutile.  Făcând rău altora, ne facem rău nouă. Incercând să îi dominăm pe ceilalţi, ne enervăm, generăm emoţii negative, ne autosabotăm şi ne stricăm ziua.

Acum să analizăm puţin situaţia. Dacă doamna respectivă nu ar fi insistat cu orice preţ să plec deoarece nu aveam ţinuta adecvată, “business”, eu nu i-aş fi replicat, ea nu s-ar fi enervat şi ziua ar fi decurs minunat pentru ea.

“Evenimentul începe peste 15 minute. Pauză este peste o oră, deci aveţi timp o oră şi un sfert să vă schimbaţi şi să vă întoarceţi”.

Bineînţeles că m-am întors.  Cum puteam să las o necunoscută să îmi strice ziua?  Puteam să fac şi lucruri mai bune în ziua respectivă, dar m-am hotărât să accept această provocare.  Eram curioasă ce va urma. Bineînţeles că doamna nu se aştepta să mă întorc.

Cînd m-am întors, am chemat-o la Recepţia hotelului ca să o anunţ că am revenit.  Mi-a spus că prima parte a conferinţei s-a încheiat şi că acum este pauză şi m-a îndemnat să mă regăsesc printre ceilalţi invitaţi în foaier.

Câteva persoane din companie care asistaseră în treacăt la discuţia de mai devreme m-au întrebat dacă mă simt bine. Am zis că da. Insă doamna care mă aruncase afară nu se simţea bine deloc.

Intrebarea mea este: de ce să alegem să ne stricăm ziua în mod conştient când putem alege să avem o zi fericită? Să ne păstrăm calmul şi să privim lumea şi viaţa dintr-o stare de bunătate?

Oare ce a  simţit doamna aceea pe tot parcursul zilei, de câte ori mă vedea în pauze trecând pe lângă ea şi interacţionând prieteneşte cu oamenii din conducerea companiei?

Aşadar: ţinută casual sau ţinută business?  Dacă porţi oţinută business în loc de o ţinută casual sau sport, devii oare mai bogat sau mai deştept?  Nu. Laşi doar o impresie. Care, de multe ori, poate fi…falsă.  De ce să pari ceea cenu eşti?

Eu sunt o persoană directă. Iar stilul meu direct a deranjat-o pe doamna cu pricina. Stil de viaţă nu înseamnă să ai 3000 de euro în cont, ci înseamnă să ai caracter şi comportament potrivit.

Eu aleg să am o zi superbă astăzi, să mă bucur de fiecare clipă, să nu mă cert, să nu impun nimic nimănui.  Fiecare zi este un nou început cu aventuri şi cu întâmplări noi. Am învăţat că nu e bine să îmi fac planuri, deoarece ele se schimbă. Intotdeauna, dar absolut întotdeauna, apare ceva sau cineva, care nu neapărat strică planurile, dar care are o importanţă mai mare pentru noi din punct de vedere afectiv.  Intre voinţă şi afecţiune, căştigă întotdeauna inima…

 

Related posts