Deputatul Adrian Oros cere demisia Ministrului de Interne

Degringoladă la Ministerul Afacerilor Interne !

Este necesar ca după ce ați mințit în fața întregii țări să vă înaintați demisia, doamnă Ministru a Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan! Ați mințit cu seninătate opinia publică că nu aţi fost înştiinţată de către Serviciul Român de Informaţii de intenţiile de deturnare a mitingurilor de protest care au avut loc în aceste zile!

SRI a transmis, conform procedurilor legale,  informaţii instant cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice  de protest din centrul Capitalei  din data de 1 februarie, Secretarului de Stat Stefu Viorel si Bogdan Despescu – IGPR, precum şi reprezentanţilor  Jandarmeriei şi SPP-ului.

De asemenea, procurorul general al României a declarat în această dimineață că Ministerul Public a fost informat miercuri de către Ministerul de Interne privind riscul producerii unor incidente la manifestaţia din Capitală – lucru care dovedeşte încă o dată că ați mințit!

Din calitatea dvs de șef al Ministerului de Interne trebuia să luați  măsuri pentru a-i opri pe ultraşi inainte ca aceştia să înceapă atacurile asupra jandarmilor si protestatarilor paşnici. Nu este admisibil ca într-un stat membru al Uniunii Europene,  oamenii nevinovaţi  care-și exprimă opinia în mod paşnic să fie bătuţi în stradă!

Pentru defectuoasa gestionare a protestelor de seara trecută,  trebuie să vă depuneți imediat mandatul de ministru, doamnă Carmen  Dan!
Deputat PNL Adrian Oros

 

 

Related posts