Demisia, “ucule” !

In mediul de prieteni, actualului ministru al Transporturilor este alintat ca “Ucu”. Nu am studiat de ce, dar la nivelul municipiului Cluj, pe segmentul Transporturi Feroviare e jale.

La Cluj-Napoca, in gara, nu ai cum sa bei apa. Asta au facut cei care au venit dupa 89 in gara Cluj-Napoca. La mijlocul peronului, troneaza casa de bilete a firmei Transferoviar Grup.

Ma gandeam clar ca grupul de la Cluj se duce naibii odata ca a picat Maior. Si ca ar fi bine sa se intoarca urgent si Ministrul Transporturilor acasa, la Cluj. Deodata cu Maior.

Printr-o Hotărâre de Guvern emisă în 2012 de către fostul premier Emil Boc, operatorii privaţi beneficiază de subvenţii foarte mari pentru transportul de călători, în timp ce compania de stat se prăbuşeşte ca urmare a concurenţei neloiale. Astfel, prin acest mod de acordare a subvenţiilor, operatorii privaţi au încasat anual sume uriase de bani de la Ministerul Transporturilor. Directorii impuşi politic la şefia companiei CFR Călători- Dorin Maer, Ştefan Roşeanu şi Valentin Dorobanţu si Vasile Secara, din 2012 şi până în acum, au fost preocupaţi să promoveze interesul operatorilor privaţi de transport persoane. Fiecare dintre aceştia a avut grijă ca în fiecare an să „ţeasă” mersul trenurilor în interesul operatorilor privaţi şi nicidecum al companiei de stat. Insa, anul acesta, artizanii mersului de tren nu au mai fost cei de la CFR Calatori, ci trei directorii de la CFR SA-directorul general Macarie Moldovan, directorul adjunct Exploatare- Viorel Scurtu si directorul Trafic- Marian Cotofana.

Problema principală este că fratele său, Macarie Alexandru Moldovan, nu are nici o recomandare pentru funcţia de director al CFR, decât că a fost înainte împiegat în această companie. Pentru cei mai puţin informaţi, impiegatul este acel om care dirijează trenurile în staţie şi le dă permis de trecere sau nu. Într-adevăr, în filme precum “California Dreamin’” împiegatul are un rol decisiv, dar realitatea de la noi se pare că uneori bate filmul şi împiegaţii ajung directori la CFR.

Macarie îl moşteneşte pe domnul preşedinte în falsul în declaraţii. Familia Moldovan îi împovărează pe inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate…Macarie Alexandru Moldovan, fratele preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Radu Emil Moldovan, şi-a început cariera ca împiegat. Cu ajutorul fratelui său a ajuns director, conform unor surse din apropierea PSD. Moldovan Macarie şi-a terminat facultatea târziu în viaţa, după cum recunoaşte chiar dumnealui pe pagina sa de Facebook. La 20 de ani după ce a terminat liceul s-a gândit să termine şi Universitatea Politehnica din Timişoara. Aceasta a terminat-o abia în 2009. Macarie Moldovan a fost angajat la CFR până în 2007, când a fost dat afară. El a dat în judecată instituţia şi a câştigat drepturile. Când a revenit în instituţie a ajuns în funcţia de director adjunct pe domeniul tehnic al CFR.

Scaunele impiegatilor de miscare sunt carpite. Luminoschema ruseasca troneaza de 30 de ani cel putin in mijlocul biroului. Schimbare de tehnologie, nici vorba.

Gara mica este inchisa. Peronul, murdar. Wc-ul, murdar, cu urme proaspete de folosinta. Daca vrei sa mergi in Ciuzda, este o adevarata aventura. Cineva castiga din toate astea, fara probleme.

Nu exista macar unul care sa zica ca-i pasa de Gara Cluj. Daca intri in zona de langa Posta, doua prostituate se ofera pe o suma modica de 25 de lei. Sunt de nationalitate roma.

Distrugerea progaramata a CFR a inceput de la Groza Teodor. Om politic comunist, prieten cu Bobu, din PCR, parasutat la Cluj in 88. Primul lucru, a declarat ca e om politic, ca meserie era zero omul, dupa spusele celor din biroul de miscare.

Dar prieten cu Dimitriu, seful organizatiei PSD. Sau UNPR. Aceeasi Marie, cu alta palarie. Lantul amintirilor sau al slabiciunilor, pornind de la Ioan Rus si Nicu Ceausescu.

Se pare ca Mitica Calin le are cu Blaga. Dar e greu, incepe episodul EADS, care nimereste deja in Boc. Pana in vara despre Grupul de la Cluj, vom posta amintiri.

Deloc placute.

Sursa foto : ziuaveche.ro

Related posts