De Ziua Mondială a Educaţiei, Consiliul Judeţean Cluj a premiat elitele judeţului

alin_tise

Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, a premiat miercuri, 5 octombrie 2016, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, cadrele didactice care au îndrumat cei mai performanţi elevi clujeni, precum şi cele mai bune unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate în Sala Auditorium Maximum a Universităţii ,,Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.

În prezenţa elevilor care au venit să îşi susţină mentorii şi să le arate recunoştinţa şi respectul pe care îl au faţă de aceştia, a părinţilor, precum şi a oficialităţilor din mediul educaţional şi administrativ clujean care au răspuns afirmativ invitaţiei de a fi prezenţi la acest eveniment de importanţă majoră pentru învăţământul clujean, au fost oferite recompense băneşti şi distincţii de excelenţă unui număr de 176 de profesori şi şapte unităţi de învăţământ. Cele şapte unităţi şcolare care au obţinut premii cu acest prilej au fost Colegiul Naţional ,,Emil Racoviţă” Cluj-Napoca (5000 de lei), Liceul Teoretic ,,Avram Iancu”  Cluj-Napoca (4000 de lei), Liceul Teoretic ,,Gheorghe Şincai” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic ,,Victor Ungureanu” Câmpia Turzii, Şcoala Gimnazială ,,Mihai Vodă” Mihai Viteazu, comuna Mihai Viteazu, Şcoala Gimnazială Specială Transilvania Baciu, comuna Baciu – fiecare primind câte 3000 de lei. De recunoaştere au beneficiat în acest context şi alte două unităţi de învăţământ special aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, respectiv Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, acestora fiindu-le acordate Diplome de Excelenţă „în semn de recunoştinţă pentru munca, dăruirea şi profesionalismul cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, reflectată în rezultatele obţinute de elevii acestor unităţii”.

Recompensele financiare acordate au fost posibile graţie deciziei forului administrativ judeţean de a aloca din bugetul propriu suma de 111.150 de lei pentru premierea celor mai performanţi profesori clujeni şi a unităţilor de învăţământ din judeţ. Consiliul Judeţean Cluj îşi propune ca în acest fel să încurajeze şi să promoveze excelenţa în educaţie, ca o încununare a perseverenţei şi a strădaniei elevilor şi profesorilor de a promova judeţul Cluj prin intermediul reuşitelor şcolare.

,,Credem cu toată convingerea că susţinerea financiară a performanţei şcolare este una dintre cele mai bune alegeri, conştienţi  fiind de munca depusă de elevi şi de cadrele didactice care îi pregătesc, pentru a promova judeţul nostru prin intermediul performanţelor şcolare. Doresc să îi felicit atât pe profesori, cât şi pe elevii premiaţi anul acesta în cadrul ,,Galei Excelenţei Clujene 2016” şi să le mulţumesc pentru contribuţia semnificativă pe care o aduc an de an la creşterea prestigiului învăţământului clujean”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Reamintim, în acest context, faptul că această festivitate de premiere a cadrelor didactice şi a unităţilor de învăţământ clujene a constituit cea de-a doua parte a ,,Galei Excelenţei Clujene 2016”, eveniment derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prima etapă a premierii fiind dedicată elevilor cu rezultate deosebite obţinute la olimpiadele şi concursurile şcolare, desfăşurate în anul educaţional 2015-2016. Suma totală alocată de Consiliul Judeţean Cluj pentru acordarea premiilor pentru ediţia din acest an a galei a fost de 225.200 de lei, finanţare asigurată integral din bugetul propriu al instituţiei.

 

Related posts