Cum sa faci primul milion de dolari. Ghid pentru tocilari

nigerianequation

Nu e nevoie sa fii smecher, sa ai pile “la cine trebuie”, sa dai mita, sau sa ai nurii doamnei Udrea ca sa devii milionar peste noapte. Se poate si altfel. E suficient sa fii un pic destept, pasionat si, in acest caz, sa-ti placa matematica.

Iata un exemplu care ne vine tocmai din Nigeria. Profesorul Opeyemi Enoc de la Universitatea Federala din orasul Oye Ekiti e pe cale sa incaseze un premiu de 1 milion de dolari oferit de Clay Mathematics Institute – SUA pentru rezolvarea unei probleme vechi de 156 de ani, premiu pe care il va incasa daca, in urma verificarilor, solutia se dovedeste a fi corecta.
Profesorul nigerian a prezentat de curand, la o conferinta internationala de matematica si IT, o solutie a celebrei Ipoteze Riemann.
In esenta, Ipoteza Riemann este o conjectura. In matematica, o conjectura este o concluzie sau o afirmatie bazata pe informatii incomplete, mai pe romaneste, ceva ce observam ca “se intampla” dar nu este demonstrat ca “fenomenul” este general valabil.
Conjecturile, in matematica, sunt un fel de Everest si au “darul” de a “impinge” stiinta inainte.
Dupa teorema lui Fermat, fosta “conjectura lui Fermat”, formulata in 1637 si demonstrata in 1995 de catre profesorul britanic Andrew John Wiles, Ipoteza Riemann este a doua cea mai celebra conjectura a tuturor timpurilor, a fost formulata de matematicianul german Bernhard Riemann in 1859 si are de-a face cu distributia numerelor prime si matematica numerelor complexe.
In prezent exista 7 mari conjecturi numite “problemele mileniului” si, in anul 2000, Institutul Clay a anuntat premii de 1 milion de dolari pentru oricine rezolva una dintre aceste probleme.
Daca solutia profesorului nigerian se dovedeste a fi corecta el ar urma sa devina primul matematician al lumii care incaseaza unul dintre aceste premii.
Prin urmare, daca nu ai rude in pozitii importante, nu stii sa faci frauda fiscalsa, nu te pricepi sa inseli lumea prin telefon prin metoda “accidentul”, nu ai “nurii” si tupeul necesar ca sa incanti si sa te mariti cu un milionar, fie el si de carton, nu dispera, mai ai o solutie: apuca-te de matematica, chiar te poti imbogati. Unde mai pui ca nici nu va trebui sa tremuri de frica Codrutei (Kovesi) 😉

Related posts