“Crucea Roșie pentru copii” – proiect pilot transilvanean

crucea rosie

Crucea Roșie a lansat, în premieră națională, un program destinat copiilor, care are rolul de a asigura o dezvoltare armonioasă a celor mici și de a-i implica în activități care să le fie pe plac.
Directoarea Crucii Roșii Harghita, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că lucrează la elaborarea acestui program de aproximativ zece ani, timp în care a făcut mai multe încercări și a ajuns la concluzia că cei mici au nevoie să li se acorde posibilitatea de a alege, lucru care îi va ajuta mai târziu, când vor fi adulți.

Un sondaj efectuat în rândul a 100 de copii din județ, au aratătcă 75 la sută dintre ei nu fac ceea ce le place, ci doar ceea ce doresc părinții.

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, se derulează doar împreună cu părinții și cuprinde patru domenii de activitate diferite, respectiv servicii comunitare — ajutarea semenilor, dobândirea de noi competențe, dezvoltarea condiției fizice și efectuarea de expediții.

Cei care intră în program primesc un carnet editat de Crucea Roșie în care trebuie să scrie ce activități doresc să desfășoare pe fiecare domeniu în parte. Spre exemplu, la categoria ‘servicii comunitare’, copiii pot alege să învețe să acorde primul ajutor, să ajute o persoană nevoiașă, să protejeze valorile comunității sau să colecteze donații pentru cei defavorizați. La categoria ‘dobândirea de noi competențe’, copiii pot alege să învețe să cânte la un instrument muzical, să deprindă tainele unui meșteșug sau să învețe să lucreze în agricultură.

În ceea ce privește participarea la expediții, copiii învață ce echipament trebuie să utilizeze, cum se planifică o ieșire în natură, cum trebuie să se comporte sau cum să-și dezvolte simțul de observație.

Cei mici vor pleca singuri în drumeție, pentru a-i ajuta să se descurce singuri în diverse situații, ‘dar în fiecare tufiș se va afla un observator care îi va ajuta, dacă va fi nevoie’.

De asemenea, copiii vor ține un jurnal în care vor nota tot ceea ce vor vedea și vor trăi în timpul expediției, pentru a-i ajuta să își dezvolte simțul de observație.

‘Am făcut câteva teste și am văzut că elevii nu știu ce arbori întâlnesc în drumul lor către școală sau pe lângă ce magazine trec. Și dorim să le dezvoltăm simțul de observație. Și vor scrie un jurnal cu ceea ce vor vedea și vor simți, nu vor căuta pe Internet informații’, a declarat Zsigmond Eva.

După ce își aleg ceea ce doresc să facă în program, caută, împreună cu părinții, sau îndrumați de Crucea Roșie, un profesor sau un instructor și apoi merg regulat la cursuri, regula de bază fiind aceea să nu abandoneze după câteva săptămâni.

Activitățile unde Crucea Roșie dispune de voluntari pregătiți, cum ar fi cursurile pentru pregătirea expedițiilor sau cele de prim ajutor, vor fi gratuite, iar la restul, părinții trebuie să suporte financiar participarea copiilor.

Copiii sunt evaluați inițial, iar pe parcurs le sunt consemnate în carnet doar progresele obținute în fiecare domeniu.

Directoarea Crucii Roșii Harghita a spus că lunar vor fi organizate ședințe cu părinții, pentru a urmări evoluția celor mici.

Zsigmond Eva a precizat că programul este destinat și copiilor cu nevoi speciale și are trei niveluri: bronz, argint și aur, pe care copiii le ating în funcție de cât de des merg la activitățile respective. Pentru nivelul de bronz, trebuie să desfășoare o activitate timp de jumătate de an, pentru nivelul de bronz, perioada se prelungește la un an, iar nivelul de aur îl ating după doi ani.

“Programul este bun și pentru copiii cu nevoie speciale, pentru că este vorba de o competiție cu tine însuți, nu cu ceilalți”, a punctat directoarea Crucii Roșii.

Primul copil înscris este un băiat de 13 ani, care a spus că dorește să învețe să joace hochei, să acorde primul ajutor și să cânte la chitară, în vreme cu un alt copil a ales, împreună cu părinții săi, să-l viziteze periodic pe un vecin în vârstă, care este foarte singur și care are nevoie de un ajutor în gospodărie.

Related posts