Comisia pentru statut a parlamentului da verde pentru revocarea lui Zgonea si numirea lui Ponta la sefia Camerei

PSD se grabeste puternic sa-l inscauneze pe Ponta la sefia deputatilor. Din acest motiv au solicitat astazi,  in sedinta birourilor permanente reunite ale celor doua camere, un punct de vedere de la Comisia comuna pentru statut asupra unui articol din Legea Statutului deputatilor si senatorilor.

Mai exact este vorba de Art. 32: “Dreptul de a alege organele de conducere. (1)Deputatii si senatorii au dreptul sa isi aleaga reprezentantii in structurile de conducere ale Camerei din care fac parte. (2)Procedura de alegere a deputatilor si senatorilor in structurile de conducere se desfasoara in conformitate cu prevederile regulamentelor celor doua Camere. (3)Pierderea sprijinului politic de catre deputat sau senator atrage de drept incetarea calitatii de titular al oricarei functii obtinute prin sustinere politica.

Comisia de Statut a decis, in urma cu putin timp, ca, in baza acestei prevederi, Valeriu Zgonea ar putea fi schimbat din functie fara sa mai fie nevoie de un vot in plen.

Totusi, pentru a se putea pune in executare o astfel de decizie, anume revocarea lui Zgonea, punctul de vedere al Comisiei de Statut trebuie validat si de Biroul Permanent al Camerei, unde, cei de la PSD pot sa aiba ceva probleme, avand in vedere ca celelalte grupuri parlamentare nu sunt de acord cu revocarea.

Este posibil sa asistam la demersuri mai lungi decat se asteapta PSD, demersuri care sa includa si un punct de vedere al Curtii Constitutionale, printre altele.

Deasemenea, propunerea va trebui validata totusi si  de catre plenul Camerei unde, s-ar putea ca PSD sa aiba ceva surprize.

Intre timp razboiul de uzura umoristica inte Zgonea si PSD continua, spre deliciul poporului roman. PSD a excelat totdeauna in a da poporului circ. Paine nu prea sunt ei in stare sa dea, dar la circ se pricep de minune.

Mai nou, Zgonea a postat o fotografie în care apare deghizat în celebrul personaj Zoro. Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a ratat ocazia și l-a ironizat pe Valeriu Zgonea. ”Mai întâi a fost coleg cu Mihai Viteazul, apoi cu antilopele, acum e Zoro. Nu e bine să te pui cu Zgonea”, a spus râzând Liviu Dragnea.

 

 

Related posts

  • Georgeta Lukacs

    Reinstalarea democratica a unui guvern politic , preocupat de problemele reale ale poporului roman ar fi solutia corecta!