Clujeanul “retrocedat” tarat in procese, muls de avocati si cu casa pierduta

afissuspendare_02978900

Dacă privești de sus centrul istoric al Clujului, vezi cum retrocedările fără cap au făcut ca statul român să fie chiriaș în unul din cele mai mari orașe din Transilvania. Clădire lângă clădire, monument lângă monument au fost date fără discernământ oricui s-a trezit să le ceară. Fără să conteze că acele imobile sunt instituții publice sau monumente cu o valoare istorică enormă. Și, ca și cum n-ar fi de-ajuns, pentru multe astfel de clădiri înstrăinate, același stat român a ajuns să plătească chirie noilor proprietari, ca să își poată desfășura activitatea.

În cifre, situația se traduce astfel: la Cluj au fost retrocedate 56 de școli și instituții publice pentru care statul plătește anual 1.300. 000 de lei anual. „Mi se pare cel mai tare că plătim 267.000 de lei pe an la Eparhia Reformată din Ardeal ca să funcționeze în incinta ei Colegiul Reformat. Deci luăm din buzunarul public, ca să băgăm tot în buzunarul comunității care e proprietara imobilului. La fel e și la liceele Bathory și Brassai,” explică paradoxul purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj, Oana Buzatu. Apoi ne arată o listă a clădirilor retrocedate, cele mai multe cultelor religioase. „Plătim niște sume de te doare mintea pe chirii. Așa că stau și mă întreb: unde-i mărinimia creștină, unde-i dragostea față de aproape? Toate ca toate până la bani…” trage singură concluzia.

Cât de puţini sunt cei care luptă pentru a face dreptate
Da. Toate ca toate până la bani. Dar statul nu pierde doar bani și imobile inestimabile. În Cluj, sunt oameni pentru care aceste clădiri înseamnă mai mult decât bani. Înseamnă istorie și demnitate, iar istoricul Vasile Lechințan se luptă de ani de zile să arate că repararea nedreptăților comunismului, prin legile de retrocedare, a dus la alte nedreptăți. Cel mai mult îl doare situația școlilor și este singurul care are curaj să observe fenomenul apărut din cauza retrocedărilor pe bandă rulantă.

„Sunt licee din care elevii români au fost scoși și mutați în clădiri la periferia orașului. Practic, se reinstaurează vechea constituție medievală, când românii nu aveau acces în centrul orașului”, spune revoltat că nu am învățat nimic din istorie. Iar vorbele lui, deși pot părea exagerate, sunt concluziile trase după 30 de ani de muncă în Arhivele Naționale Cluj și din urmărirea îndeaproape a retrocedărilor din ultimii ani. Și concluziile sunt clare: da, există clădiri care au aparținut de drept cultelor și ele trebuie înapoiate. Dar există și „băieți deștepți” ai retrocedărilor, care au profitat de slăbiciunea statului român și au cerut nepermis și nemeritat de mult. Și încă mai cer.

Unii dintre acești băieți deștepți poartă numele de Statusul Romano-Catolic, o fundație formată din fețe bisericești și laici în subordinea Bisericii Romano-Catolice de Alba Iulia, cu o listă impresionantă de solicitări. Pe lista Statusului se află și Liceul Piarist din Cluj, o clădire de referință în centrul orașului. „Aici au învățat marile personalități ale trecutului nostru românesc, începând de la Micu Klein, Petru Maior, Șincai, Avram Iancu. Nu poți da niște clădiri care reprezintă ceva pentru țara noastră”, spune istoricul Lechințan.

Când dovezile nu fac doi bani
Dar nu doar moral statul român are datoria să lupte pentru aceste imobile. Există dovezi istorice care arată că multe clădiri cerute sau deja date nu ar fi trebuit să ajungă la actualii proprietari. Dar cine își mai bate astăzi capul cu hârțoage învechite de vreme când e mai simplu să renunți cu o simplă semnătură? „Atât Statusul Romano-Catolic, cât și Arhiepiscopia de Alba Iulia nu au motive să solicite unele clădiri. Ele au fost făcute din fonduri publice, inclusiv din impozitele românilor majoritari din Transilvania”, spune Lechințan.

Chiar pe frontispiciul Liceului Piarist apare o inscripție în limba latină care atestă faptul că imobilul a fost ridicat din fonduri publice. Scrie: liceu regesc ridicat din fonduri publice. Este o informație care ar putea schimba valul de retrocedări din Ardeal, dar nimănui nu-i pasă. În Arhivele Naționale, unde istoricul ne duce pentru a ne arăta documente prăfuite de vreme, se întărește acest adevăr. Aici, pe mai multe rafturi, sunt cataloagele Liceului Piarist pe care scrie negru pe alb că acest colegiu a fost unul de stat. Istoricul deschide la întâmplare un catastif și pentru câteva secunde rămâne mut de uimire. Pe pagina respectivă găsește notat numele elevului Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română.

„Întâmplător, am dat peste acest mare om. Dar aici au mai învățat și alți români de marcă, cei din marea generație de la 1848, cei din Școala Ardeleană. Cum să retrocedezi o clădire atât de importantă și pentru noi?” Dacă ar fi fost interesate, comisiile de retrocedare și instanțele care au dat înapoi clădiri cu nemiluita ar fi putut găsi aceste dovezi ce ar împuțina dramatic pretențiile de retrocedare ale cultelor.

Statul român, impasibil la multele încălcări ale legiii
Vasile Lechințan încearcă să demonstreze o realitate istorică ce, în mod normal, nu ar mai avea nevoie de explicații. Da, aceste clădiri somptuoase au fost ridicate din banii Imperiului Austro- Ungar. Da, românii nu aveau în proprietate astfel de clădiri pentru că au fost timp de sute de ani națiune tolerată în Ardeal. Dar, o dată cu Marea Unire din 1918, imobilele au trecut în proprietatea statului român. O sută de ani mai târziu, același stat român pune în vigoare cu inconștiență nedreptăți istorice. În plus, acest Status Romano-Catolic, în numele căruia se cer sute de clădiri în Ardeal, nu a fost niciodată proprietar al vreunei clădiri în Transilvania, ci doar administrator, conform documentelor deținute de Lechințan.

Cu toate acestea, 40% din solicitările de retrocedare din Ardeal, depuse de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, sunt făcute în numele acestui Status. În total, Arhiepiscopia a cerut Comisiei speciale de retrocedare din cadrul ANRP 476 de clădiri din nouă județe. Cât despre legitimitatea Statusului, avocatul Arhiepiscopiei ne lămurește: „Statusul Romano-Catolic a fost o subunitate a Episcopiei de Alba Iulia, înființată în 1600. Coordona activitatea unor instituții de învățământ, sociale. După anul 1948, activitatea lui a fost suspendată, iar după 1990 s-a reînființat (n.r. în anul 2001, în urma unei decizii a unei instanțe din Miercurea Ciuc)”, spune avocatul Attila Komaromi. Cât despre fondurile publice din care au fost ridicate clădirile, avocatul explică: „Fondurile administrate de Status au fost și din cele publice, înființate de Maria Tereza. Dar, după ce s-au înființat, au fost predate către biserică, și biserica a administrat mai departe”.

După 26 de ani de retrocedări ilegale, mare parte din România a ajuns nu în mâinile adevăraţilor proprietari, ci a unor cercuri de interese bine protejate de instituţiile statului. Multe clădiri istorice au fost retrocedate cu uşurinţă unor falşi proprietari, iar astăzi zac în paragină.

Avocatul Komaromi, cel care apără poziția Episcopiei Romano-Catolice, spune că Arhiepiscopia a avut și 70 de procese de retrocedare pe rol în același timp. A pierdut doar de câteva ori.

“Atât Statusul Romano-Catolic, cât și Arhiepiscopia de Alba Iulia nu au motive să solicite unele clădiri. Ele au fost făcute din fonduri publice, inclusiv din impozitele românilor majoritari din Transilvania”
Vasile Lechințan, istoric

“Alte țări au limitat retrocedările. Noi am dat tot. Prin restitutio in integrum am zis să facem bine foştilor proprietari, nedreptățiți de comunism, dar pe lângă ei am făcut și altora în țara asta și în alte țări” George Băeșu, președinte ANRP

Vasile Lechințan a căutat neobosit timp de o viață dovezi care să arate că în România se abuzează la maximum de legile retrocedării.

Integral Jurnalul National

Related posts