Cercetati Combinatul Energetic Oltenia !

ponta

Recentul control efectuat de Curtea de Conturi la Complexul Energetic Oltenia a identificat nereguli financiare care ajung, lejer, la nivelul a sute de milioane de euro, generate de managementul falimentar practicat de fostul vicepreședinte PSD Gorj, Laurențiu Ciurel, cu girul premierului Victor Ponta. Documentul respectiv se află în posesia noastră și a mai multor instituții judiciare care amână, în mod  cu totul și cu totul inexplicabil, cercetarea reală, pe fond, a posibilelor infracțiuni săvârșite de Ciurel, în detrimentul celei mai mari companii de stat din România. În ancheta de față vă prezentăm pasaje incredibile din raportul Curții de Conturi, ascunse până acum, de către Ciurel, opiniei publice, referitoare la operațiunea penală de vânzare de cărbune în Serbia. După inundațiile din 2014, din Serbia, care au afectat grav exploatările miniere, autoritățile din țara vecină au fost obligate să cumpere cărbune din cel mai apropiat loc posibil: România, mai exact din județele Gorj și Mehedinți, din exploatări ale Complexului Energetic Oltenia. Deci, sârbii au fost la mâna lui Ciurel. Managerul ”apolitic” al CEO nu a spus până acum că în 25 august 2014, o delegație oficială alcătuită din Daniel Antonie, Sorin Bălăcescu și Valentin Tatomir au avut o întâlnire oficială în Serbia, la Kladovo, cu misiunea de a perfecta un acord de export direct a 20.000 de tone zilnic, timp de un an, ceea ce ar fi însemnat încasări pentru CEO de peste 100 de milioane de euro. Adică, nu s-ar mai fi ajuns la mii de disponibilizări, la tăieri de salarii, și ar fi fost bani pentru reparații și revizii, deci n-am mai fi avut atât de multe accidente de muncă soldate cu morți. La întoarcere, delegația redactează un raport, potrivit căruia reprezentanții CEO încheiaseră o înțelegere extrem de avantajoasă cu partea sârbă. Mai exact, CEO urma să exporte, direct, 17.000 de tone zilnic, respectiv o cantitate totală de 6 milioane tone cărbune.

 

Related posts