Bugetul Florestiului va fi dezbatut luni, in cadrul sedintei de C.L.

Primarul localitatii Floresti, dl. Horia Sulea, a convocat pentru ziua de luni, 16 februarie, Consiliul Local in vederea discutarii si aprobarii Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul in curs, alaturi de alte sase Proiecte de Hotarari.

De altfel, Primaria Floresti a “iniţiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, pe prevederile Proiectului de buget al comunei Floreşti”. Etapa consultării publice are loc în perioada 30 ianuarie – 16 februarie 2015, ora 16.00. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observaţiile, punctele de vedere la adresa de mail:comunafloresti@yahoo.com sau pot înregistra adrese scrise la Primăria Comunei Floreşti, str. Avram Iancu nr.170, în atenţia Serviciului Financiar-Contabil”, conform anuntului postat pe site-ul institutiei.

In cursul dupa-amiezii de ieri si astazi, la sediul Primariei Floresti, au avut loc doua intalniri intre primarul Horia Sulea si consilierii locali tocmai pentru ca luni, in cadrul sedintei de C.L., aprobarea bugetului local sa nu mai necesite discutii lungi si sterile, asa cum s-a intamplat acum doi ani.

Iata cum arata ordinea de zi a sedintei C.L. din data de 16 februarie, programata de la ora 16.00.

1. Proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului de autorizații de taxi.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării multianuale a obiectivelor „ Construire gradiniță cu program prelungit P+E, branșamente la utilități organizare șantier, împrejmuire”, „ Proiectare și lucrări de construire școala P+2E, imprejmuire, branșamente utilitați “, ” Trecerea rețelelor electice din montaj aerian în montaj subteran”, ” Drum de legatură varianta sud” și “Construire remiză SVSU, împrejmuire, branșamente utilități”, în comuna Florești, județul Cluj.
3. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 51/2013, privind obligativitatea asociațiilor de proprietari de a amenaja si împrejmui platformele gospodărești.
4. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 146 din 18.12.2014.
5. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru derularea procedurii de acordare de finanțări nerambursabile din bugetul local al comunei Florești pentru anul 2015 , în domeniile cultură, culte, sport și asistență socială.
6. Proiect de hotărâre privind declararea Drumului de exploatatie agricolă situat în localitatea Floresti, zona Dealul de Jos, ca drum de utilitate publică.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2015.
8. Diverse.

Related posts