Alegerile locale din Romania in presa internationala: “Coruptia arunca o umbra urata asupra alegerilor”

Agentia internationala de stiri REUTERS publica o analiza aprofundata a situatiei candidatilor la alegerile locale din 5 iunie din Romania, mai ales in ceea ce priveste acuzatiile de coruptie.

” O multime de candidati, inscrisi la alegerile locale de duminica aceasta, fie sunt investigati penal pentru coruptie fie exista suspiciuni serioase dar inca nu s-au inceput cercetarile asupra lor” spune REUTERS.

Din datele analizate de Reuters rezulta ca aproximativ 350 oficiali aflati in diverse stadii de cercetare penala sau trimisi in judecata candideaza la aceste alegeri, multi dintre ei cu sanse de a castiga.

Miza alegerilor de  duminica este ridicata, autoritatile locale din Romania administrand un buget anual total care depaseste 67 de miliarde lei (16 miliarde Euro), adica aproximativ o treime din bugetul consolidat al statului roman. La aceste bugete se adauga si accesul la fondurile europene de dezvoltare.

In continuare, Reuters remarca faptul ca Romania, fosta tara comunista care a aderat la UE in 2007, are o reputatie de tara cu nivel ridicat de coruptie in ciuda eforturilor procurorilor de a elimina coruptii din sistem. Un raport UE claseaza Romania alaturi de Bulgaria si Ungaria intre tarile cu cele mai multe fraude cu fonduri europene.

O remarca interesanta, facuta de Reuters, este numarul urias de candidati care participa la alegerile locale din Romania, ceea ce arata cat de ineficienta este organizarea administrativ-teritoriala a tarii: “Intr-o tara cu o populatie de aproximativ 20 de milioane de locuitori, candideaza pentru un scaun in administratiile locale nu mai putin de un sfert de milion de persoane”

Conditiile de acceptare a candidaturii sunt si ele foarte “lejere”, spune Reuters: “Tot ce trebuie sa faci pentru a deveni candidat este sa semnezi o declaratie pe proprie raspundere in care sa confirmi ca ai minim 23 de ani si nu ti-a fost interzis, prin hotarare judecatoreasca, dreptul de a candida”

Pe de alta parte, observatorii spun ca nici macar aceste declaratii nu pot fi verificate in totalitate, deoarece birourile electorale locale nu au acces la bazele de date de persoane, in plus, candidatii nici macar nu trebuie sa-si declare CNP-ul in cererea de candidatura. Ca atare, candidatii si acuratetea declaratiilor lor nu pot fi verificate de autoritatile electorale.

“Ma intreb daca exista in tara asta cineva responsabil cu verificarea dreptului candidatilor de a se inscrie in cursa electorala” spune un expert anti-coruptie citat de Reuters

Organizatia Expert Forum a identificat aproximativ 450 de candidati inscrisi in cursa electorala care nu indeplinesc criteriile de varsta, dar nu pot verifica si  cati dintre candidati sunt acuzati de coruptie din cauza lipsei de date si informatii in acest sens. Inainte, persoanele aflate in astfel de situatii, erau inscrise intr-o baza de date a Agentiei Nationale de Integritate, dar legislatia actuala nu mai prevede asa ceva, astfel incat, avand in vedere multitudinea de organisme care verifica sau investigheaza acte de coruptie, este imposibil sa identifici daca un candidat sau altul se afla in cercetare sau nu.

Contactat de Reuters, Ministerul de Interne declara ca nu este rolul sau sa monitorizeze declaratiile candidatilor, declinand aceasta raspundere cate Biroul Electoral Central care nu a raspuns solicitarilor Reuters

“A FACUT SI LUCRURI BUNE”

Din datele colectate de Reuters, pe baza analizei listelor publice de candidati comparate cu documente ale procuraturilor din 2012 pana in prezent, rezulta ca aproximativ 100 dintre cei 350 de oficiali locali, investigati sau trimisi deja in judecata din 2012 incoace, se afla pe listele de candidati. Majoritatea dintre ei isi afirma nevinovatia.

Principiul prezumtiei de nevinovatie pana la condamnarea finala este sfant dar, cu o rata a condamnarilor de peste 92%, asa cum are DNA-ul romanesc, este greu de crezut ca cei pusi sub acuzare de catre aceasta institutie nu vor fi si condamnati.

Chiar daca, pana la emiterea verdictului final, astfel de persoane au dreptul legal de a candida, o punere sub acuzare ar trebui sa fie un semnal suficient de puternic pentru electorat astfel incat acesta sa nu-i mai voteze.

“Cetatenii nu au o cultura anti-coruptie. Daca intrebi cetatenii de ce voteaza corupti ca sa-i conduca, ti se raspunde: ‘asa e, dar a mai facut si lucruri bune'”,  spune judecatorul Cristi Danilet, citat de Reuters

Anul trecut, Bucurestiul si-a vazut primarul general si patru din cei sase primari de sectoare pusi sub acuzare pentru coruptie sau trimisi in judecata pentru luare de mita si abuz in serviciu. Si totusi, doi dintre cei investigati candideaza si in acest an, cu sanse mari de a invinge.

Sectorul 5 din Bucuresti, cel mai sarac dintre sectoare, l-a avut primar pe Marian Vanghelie care a castigat alegerile aici de patru ori din 2000 si pana in prezent. Popularitatea sa are la baza o schema de acordare de cartele pentru saraci. El este acum trimis in judecata pentru mita de peste 30 de milioane de euro de la firmele de lucrari publice. Primarul, evident, neaga orice acuzatie.

“Oamenii spun ca faptul ca voi candida la aceste alegeri dovedeste ca am curaj si demnitate si ca nu ma tem, ceea ce inseamna ca sunt nevinovat” a spus Vanghelie pentru Reuters.

Culmea, o parte din alegatori par sa fie de acord cu un asemenea punct de vedere. “Voi vota pentru Vanghelie pentru ca este un om bun. El a facut ce a promis si a sprijinit omenii cu probleme” spune, pentru Reuters, Mariana Stefan, o pensionara de 51 de ani din sectorul 5  .

 

Related posts

  • Semidoctul ROC

    Cand omul numit Alegator VOTEZA Corupti ,la Romani se SPUNE O mana spala pe alta SI 2 maini trudeste pentru hot.