Adrian Oros – un om de onoare

adi

Deputatul liberal Adrian Oros a demisionat in 29 octombrie 2015 din funcția de prorector al USAMV Cluj. Parlamentarul și-a motivat gestul susținând că nu vrea ca universitatea să fie implicată în dispute politice.

Pentru a nu implica Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca în disputa între mine, ca şi membru al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, şi unii reprezentanţi din Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, găsesc de cuviinţă să demisionez din funcţia de Prorector al USAMV Cluj”, a declarat Oros atunci.

Decizia privind demisia venea după ce miercuri Oros a cerut Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, de atunci, Sorin Cîmpeanu, să-l demită de urgenţă pe Ioan Ştefan Groza din funcţia de director general al Direcţiei Generale pentru Învăţământ Superior din cadrul MECS, în  urma “relatărilor stupefiante” din mass-media referitoare la organizarea scandaloasă de către acesta a unei întâlniri finanțate din fonduri europene, la Predeal, și la care au participat reprezentanți ai patru universități.

101112

In Romania, s-a demisionat in general  numai dupa ce au venit mascatii, sau dupa miscari de strada. Au existat putine exceptii.

De aceea gestul sau de a nu terfeli numele unei institutii de renume, USAMV, este al unui om politic de onoare, care nu s-a folosit de functia administrativa detinuta pentru a demasca actiunile unui director din MECS.

Ulterior, in urma evenimentelor din clubul #Colectiv si a miscarilor de strada, guvernul Ponta, ministrul Sorin Campeanu si directorul Groza Stefan si-au pierdut functiile, dar nu s-au gandit o clipa in prealabil  sa demisioneze, desi era o chestie de onoare dupa scandalul cu dansatoarele de la Predeal.

Actualmente, in urma alegerilor de la USAMV, iata ca roata s-a inversat, Cornel Catoi este rector iar Adrian Oros Nechita prorector al USAMV.

Ioan Stefan Groza nu detine nici o functie in guvernul Ciolos sau in USAMV. 

Articolul arata ce diferenta uriasa exista intre 2 lumi, una a trecutului- comunista, iar cealalta a viitorului- profund capitalista, reprezentata in cazul de fata de Adrian Oros.

 

Related posts