ABERATIA SAPTAMANII: România, ţara fără autostrăzi, vrea să găzduiască o Agenție Europeană Rutieră

Daca saptamana trecuta, guvernul “ne-a furnizat” omul saptamanii, pe care l-am apreciat si l-am felicitat pentru franchetea si umorul cu care arata dezastrul din administratie, saptamana aceasta, din pacate, pentru guvern desigur, de acolo ne parvine aberatia saptamanii, pe care nu ezitam sa o semnalam.

Autorul este Ministrul Transporturilor, Dan Costescu care a declarat că Bucureştiul a propus Bruxelles-ului înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de România.

Agenţia Europeană Rutieră ar putea să asigure “un echilibru” între ţările care au o orientare protecţionistă faţă de piaţă şi celelalte state, printre care şi România, care sunt emergente, dar “vin puternic din urmă” şi “creează probleme pe piaţa celorlalte”.

“Nu este bine ca fiecare stat să aibă propriile măsuri, să începem un război. Trebuie să existe această Agenţie Europeană Rutieră după modelul celor din sectorul feroviar şi al aviaţiei. Este timpul să existe o strategie şi în sectorul rutier”, a declarat, vineri, ministrul Dan Costescu, la o conferință a Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit Agerpres.

Costescu apreciază că ar fi o mare realizare pentru România, să vină aici specialişti europeni din zona rutieră să interacţioneze cu specialiştii noştri şi “împreună să dăm Europei o legislaţie şi o implementare coerentă, pentru că aceasta lipseşte acum”.

În cadrul conferinţei, ministrul Transporturilor s-a referit şi la o temă care nu este portofoliul său: spaţiul Schengen, unde România nu a fost primită, “deşi şi-a achitat încă de acum trei ani din punct de vedere tehnic toate obligaţiile”.

“Acest lucru înseamnă acum pierderi și cheltuieli suplimentare pentru Europa, pentru că România are antrenamentul și tradiția de a apăra intrarea în Europa. Am fost atâta timp o poartă închisă în fața invaziilor din sud sau din altă direcție și am fi putut, dacă am fi fost acum în Schengen, să ne exercităm același rol”, a spus ministrul.

Toate bune si frumoase, domnule Ministru, dar de autostrazi si de reforma la CNADNR cand va ocupati?

Related posts